1-3-5-2 sau tentatia bumerangului

Cind lucrurile nu mai merg cum trebuie si rezultatele dezamagesc, exista, pe linga valoarea si forma jucatorilor, o alta cauza care se impune cu evidenta! Si-anume sistemul de joc! Unul si acelasi incomod si rigid 1-5-3-2! Sau, intr-o incifrare mai moderna si incisive, 1-3-5-2. Tot un drac! Un sistem, adica o “asezare in teren”, cu profunde si ascunse vicii functionale. Un sistem care se joaca greu, din care uneori nu se poate juca, care se vrea ofensiv, dar care, realizat de jucatori nepotriviti, devine steril si chinuitor! Devine deseori boomerang!

Dar sa detaliem…

Si sa precizam ca astazi, in fotbalul de pretutindeni, sistemele de joc devin factori de randament. Devin conditii importante ale Rezultatului! Si sa mai spunem ca sistemele din fotbalul international de astazi sint extrem de variate! Sint chiar particulare fiecarei echipe, desenate fiind de particularitatile jucatorilor, in combinatie, uneori, cu conceptia tactica a antrenorilor. Conceptie ce are in structura har, inspiratie, cunostiinte, stiinta, creativitate si chiar forma psiho-fizica! Calitati ce subliniaza ca in present Antrenorul devine el insusi Jucator, devine generator de joc si de rezultate.

Simplificind si generalizind, credem ca pe plan mondial se joaca acum doua sisteme principale, desigur, asa cum aminteam, intr-o infinitate de adaptari specifice fiecarei echipe. Se joaca cu 4 fundasi, in primul rind si-n majoritate, si se mai joaca cu 5 (3) fundasi in al doilea rind si-n minoritate.

Cu sublinierea ca aceste sisteme, adica cel cu 4 fundasi si cel cu 5 (3) aparatori in linia de aparare, au, incepind din compartimentul median inspre cel avansat si ofensiv, o mare diversitate de “asezari”! Cu trei sau patru mijlocasi, cu unul sau doi mijlocasi defensivi, cu unul sau doi coordonatori, cu unul, doi sau trei atacanti avansati, dintre care unul sau doi centrali si altul lateral. In genere antrenorii isi concept sistemul conform posturilor naturale ale jucatorilor pe care ii au. Acele posturi si acele functii in care ei joaca si se misca optim!

Sistemul 1-3-5-2, care devine in faza de aparare 1-5-3-2, reprezinta o tentativa a multor antrenori. El pare mai usor de aplicat! Pare mai accesibil! Nu cere o prea mare “stiinta” a jocului si, mai ales, aparent “inchide” mai bine in aparare! Ba mai mult, da si iluzia unui avantaj ofensiv prin participarea “fundasilor de banda” la aceasta faza! O serie de pseudo-oferte tactice carora le cad prada foarte multi antrenori. Un sistem cu care Nationala noastra a obtinut in deceniul “generatiei de aur” rezultate remarcabile, indeosebi la Mondialul american. Un sistem care functiona pentru ca pe-atunci aveam jucatori capabili sa-l joace! Fotbalisti de mare valoare tehnico-tactica si mentala, avind cei mai multi intre 22 si 28 de ani! Ii aveam, adica, pe Dan Petrescu, Gica Popescu, Prodan, Lupescu, Sabau, Dorinel, Ilie Dumitrescu, Raducioiu! Si-l aveam peste toti pe Hagi, care singur putea da viata si eficacitate oricarui sistem! Acel 1-5-3-2 de atunci, bazat pe o posesie extrem de inteligenta si de strategica, precum si pe geniul lui Hagi, a dat rezultate! Cu el am batut mari forte ale fotbalului mondial!

Dar cu acest 1-5-3-2,

astazi, cind marii nostri jucatori au fost inlocuiti cu doar talente si sperante indoielnice si-n proces de formare, nu mai merge! Cu actualul 1-5-3-2 ne-am blocat! Toate echipele care-l adopta joaca static, previzibil, simplist! Si pierdem “acasa” pentru ca, daca, totusi, aceasta asezare s-ar mai putea folosi undeva, acest lucu s-ar mai putea intimpla doar in deplasare! Pierdem si pentru ca nu avem jucatori ce din acest dispozitiv ar putea “deschide” defensivele adversarilor, care si ei vin la noi in acelasi sistem cu 5 fundasi! Sistemul devine perdant pentru ca el, in mod paradoxal, pe teren propriu, nu poate realiza superioritati numerice in terenul advers, nu poate crea combinatii si situatii de finalizare, aduce in atac jucatori din mijloc si din aparare, “descoperindu-se”! El este usor de “citit”, de contacarat, jucatorii nostrii intrind singuri in marcajele fundasilor, impiedicind finalmente si circulatia mingii, “posesia”, acea posesie ce constituia “specificul tactic” al Echipei nationale! La care s-ar putea adauga si o distributie inegala a efortului pe echipa, jucatorii de banda fiind supusi, de pilda, unei culisari interminabile si inutile pe 60-70 metri ce nu aduce nimic in afara unor centrari pentru portarul si aparatorii centrali adversi!

Sigur, aprecierea oportunitatii unui sistem de joc este o problema delicata si de risc pentru oricine s-ar incumenta s-o faca! Si-n special pentru un antrenor! Pentru ca risc si poate neelegant este sa-ti dai cu parerea dupa joc! Dupa rezultat! Noi am facut doar o analiza si o constatare!