Călătoria mea prin fotbal

M-am născut cu fotbalul în sânge. Asta-i sigur. La fel de sigur este că mi-a fost transmis ereditar de tatăl meu. Implicat foarte mult în fenomen, și-a dorit ca băiatul cel mare (eu!) să devină un fotbalist cunoscut. Cadourile de Crăciun erau în fiecare an variații pe aceeași temă: tricouri, shorturi, jambiere, ghete cu crampoane, mingi de piele. Toată ziua băteam mingea cu prietenii în curtea școlii sau pe maidane. Talent aveam din belșug, însă, așa cum viața mi-a dovedit, nu e de ajuns să ai talent pentru a reuși în viață. În special în sport. Trebuie multă muncă iar la acest capitol nu prea excelam. La alergări mă ascundeam după panoul de lovituri libere. Deși am debutat la 16 ani în Liga a-3-a, în anii ’80, atunci când fotbalul era de o calitate superioară celui de azi, am ajuns la 24 de ani să joc tot la acest nivel. Deși avusesem destule oferte pentru a juca la nivel superior, m-am complăcut în confortul și siguranța pe care mi le ofereau cei de la Simeria, orașul meu natal, deși eram student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Timișoara.

Mă antrenam cu CFR Timisoara și mergeam doar la jocurile oficiale acasă, la Simeria. Brusc, am realizat că speranța tatălui meu, între timp plecat dintre noi, nu se va împlini niciodată. Nu mai aveam cum să ajung jucător în primul eșalon al României, timpul trecuse pe lângă mine. Prima palmă încasată de la visul care nu se împlinește dacă nu te dedici în totalitate pentru a-l transforma în realitate. Atunci mi-am jurat că voi reuși în fotbal. Dacă nu am putut ca jucător, voi fi ajunge antrenor în Liga 1. Îmi trebuia un plan de la care să nu mai mă abat indiferent de obstacole. L-am alcătuit și am trecut la treabă. A fost greu, vă spun de la început. Nu am avut bani, împrumutam de la prieteni. Soția lucra și asigura traiul zilnic. Eu stăteam acasă cu fetița și învățam.Primul pas: am renunțat în anul IV la facultatea de Electronică (am realizat că nu am pasiune și abilitați pentru a-mi face o meserie din ea) și m-am înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Trebuia să cunosc totul despre meseria de antrenor, iar pe lângă specialitatea “Fotbal” este necesar să ai noțiuni solide din sporturile și materiile colaterale: sporturile individuale și colective, anatomie, biomecanică, teoria antrenamentului sportiv, psihologie și pedagogie.Al 2-lea pas: am început să antrenez. La început secund în Liga IV, apoi principal la diferite echipe de seniori de Liga V, IV, III, II-a. Nu a fost ușor, bani foarte puțini, niciodată îndeajuns pentru a întreține familia, terenuri proaste, lipsa de materiale și condiții de performantă. Nimeni nu dă o echipa cu bani și condiții unui “no name”.Al 3-lea pas: citeam și mă documentam zilnic (ceea ce se întimplă și acum) pentru a acumula cât mai multe cunoștințe de specialitate. Cumpăram reviste și cărți străine (în engleza și italiană), mă abonam la diferite siteuri de specialitate, vizionam toate meciurile transmise la televizor. Stăteam de vorba cu antrenorii mai în vârstă, urmăream antrenamentele diferitelor echipe din zonă, iar mai târziu, din străinatate.

Trebuie să vă gândiți că toate acestea costau, nimeni nu-ți ofera gratis nimic decât dacă are un interes vis-à-vis de tine. Ajungeam seara acasă și abia îmi ajungea să iau o pâine. Dar aveam un țel pe care trebuia să-l ating. Am cunoscut toate trăirile unui antrenor: bucuria unei victorii meritate, dezolarea produsă de o înfrângere în ultimul minut de joc, frustrarea unei demiteri, extazul provocat de o promovare într-un eșalon superior. Asta îmi plăcea, asta îmi oferea adrenalina!

Și apoi, am reușit: am devenit antrenor principal în Liga 1 la Victoria Brănesti. Echipa era practic retrogradată dar intrasem în lumea bună a fotbalului și-mi îndeplinisem visul. După zeci de ani eram primul antrenor din Liga 1 care nu evoluase ca jucător în primele două eșaloane din țară. Pasiunea și tenacitatea m-au ajutat să-mi ating obiectivul! Nu am renunțat, am învațat continuu, nu m-am mai “fofilat” din fața greutăților.

De acolo, lucrurile au mers de la sine. Acum îmi permit să aleg eu, nu să accept orice oferta, orice mizilic. Am licenta PRO, sunt formator UEFA pentru antrenori, lector al Școlii Federale de Antrenori din cadrul Federatiei Române de Fotbal. Am scris cărți, am înființat “coaches-ahead” din dorința de a ajuta și îndruma pe toți cei care vor să îmbrațișeze, sau lucrează în aceasta meserie atât de frumoasă, cea de antrenor.

Pâna la urmă am reusit, dar nu mă opresc aici! Vreau sa fiu mai bun! Asta-i filozofia mea și vă sfătuiesc să o îmbrațișați și voi! Una din cele mai mari bucurii îmi sunt oferite de sutele de mesaje cu mulțumiri și felicitări pe care le primesc pe e-mailul siteului. Toate îmi arată că era nevoie de “coaches-ahead” în condițiile în care literatura noastra de specialitate este foarte săracă, iar materialele străine sunt scumpe și greu de tradus. Cu ajutorul a ceea ce am publicat în cei 4 ani de când a aparut siteul, multe cluburi și-au alcătuit dosarele de licențiere, cursanții Școlii Federale de Antrenori s-au ghidat în examenele pentru diferite licențe, studenții la Sport și-au redactat lucrările de absolvire, antrenorii de copii și juniori si-au alcătuit ciclurile săptămânale prin includerea diferitelor exerciții expuse.

Aceste aspecte îmi oferă multă satisfacție și mândrie, îmi creeaza plăcerea de a oferi și a-mi împartași cunoștintele pentru a-i face pe alții mai buni în branșa asta. Dă și vei primi! acesta este dictonul după care mă conduc. Sunt sigur că mulți dintre voi vă regasiți puțin în povestirea pe care tocmai v-am expus-o. Câștigați puțin, eforturile sunt mari, perspectivele parcă nu se zăresc. Greutăți și eșecuri parcă prea dese. Însa nu renunțați! Dacă vă doriți cu adevărat să fiți antrenori trebuie să faceți sacrificii! Nu renunțați niciodată! Și pregatiți-vă încontinuu! Orice zi pierdută vă dă înapoi o săptămână față de realitatea cotidiană. Iar concurența este acerbă în acest segment de nița. Până la urmă veți reuși!

Leave a Reply