Autor: ANDRADE BICHESCU
Aceasta este o întrebare pe care trebuie să și-o pună în primul rând părinții și, mai apoi, practicanții acestui joc atât de popular. De ce ar trebui în primul rând părinții? Pentru că marea majoritate a copiilor, atunci când sunt aduși la un centru de pregătire la vârste fragede, 5, 6, 7 ani, este pentru că așa doresc părinții. Aceștia încearcă, în acest fel, să-și satisfacă în mod deosebit o dorință a lor, de a-și vedea copilul fotbalist, ținând cont de popularitatea jocului de fotbal și, mai ales, de câștigurile ce le-ar putea încasa în cazul în care ajung să activeze la nivel de performanță. Aici un rol important îl au mediatizările câștigurilor unor jucători de clasă, gen Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Zlatan Ibrahimovici, David Beckham, Samuel Eto‘o. Altfel, este greu de crezut că la această vârstă copiii nutresc dorința de a practica fotbalul, deși mai există și excepții.
Un centru de copii și juniori poate reprezenta o primă „școală a vieții”, deprinderile formate în cadrul procesului de instruire putând fi transferate și în cadrul vieții sociale. Dacă avem în vedere câteva trăsături de personalitate, care de altfel sunt niște caracteristici ale culturii europene, și aici am putea aminti sociabilitatea, amabilitatea, cooperarea, competitivitatea, orientarea spre practică și eficiență, punctualitatea, respectarea regulilor ne putem da seama că includerea copiilor într-un proces de antrenament, elaborat și condus științific, îi va ajuta pe aceștia să se descurce mult mai ușor și în viața de zi cu zi, conform cerințelor și normelor acceptate de societatea în care trăiesc.
O școală de fotbal trebuie văzută, în primul rând, ca un mediu educativ, în care copiii cresc, se educă și se formează pentru o anumită profesie, aceea de fotbalist. Este o profesie și o formare care se asigură de la o vârstă foarte fragedă, țintind pe specificul jocului de fotbal. Acest aspect nu putem spune că îl asigură sistemul educațional, în prima lui parte, mai exact în primii 12 ani de școală. De la această idee trebuie să plece și părinții copiilor angrenați în activitatea fotbalistică, încercând să pună pe același nivel al importanței, atât pregătirea școlară, cât și cea fotbalistică.
Fig. 1. Relația formării profesionale a tinerilor
Ceea ce ar trebui să înțeleagă părinții, atunci când își înscriu copiii la o grupă de inițiere, este că din acel moment ei sunt incluși într-un proces de instruire de lungă durată, o instruire care, pe lângă dezvoltare armonioasă, educație, oferă șansa unei specializări, nimic altceva decât o alternativă la specializarea oferită de sistemul de învățământ.
Din păcate, nu toți cei care își doresc să practice fotbalul sau, mai bine spus, nu toți cei care practică fotbalul, la finalul junioratului ajung să profeseze în elită, așa cum nu toți cei care termină liceul ajung să-și continue studiile, să urmeze învățământul universitar, să-și construiască o carieră de succes.
Tocmai de aceea, misiunea centrelor de copii și juniori (centre de formare a fotbaliștilor) este una deosebit de dificilă și, doar atunci când se va înțelege importanța fiecărei componente a triadei familie – școală – centru, se va putea spera la obținerea unor rezultate pozitive, în special pentru principalul beneficiar al acestui complex proces de creștere, dezvoltare, educare și formare – jucătorul de fotbal – și, mai apoi, pentru cei responsabili de acest proces, care sunt, totodată, beneficiari secundari: familia – școala – centru și, nu în ultimul rând, comunitatea din care face parte.
Fig. 2. Relația formării profesionale a tinerilor
Această triadă educațională părinți – școală – centru de copii și juniori are, în vremurile actuale, dificila misiune de a canaliza interesul copiilor spre școală și practicarea unui sport, în cazul nostru – fotbalul. Misiunea este cu atât mai dificilă cu cât „oferta” de consum a societății în care trăim este una cât se poate de diversificată, care poate determina satisfacerea unor „plăceri” de moment fără a se depune prea mari eforturi, fără prea multe sacrificii. Aici ne referim la multitudinea de programe de televiziune, rețelele de socializare pe internet, discoteci, cluburi, jocuri pe calculator, precum și la numeroasele substanțe și băuturi atât de nocive, precum: droguri, tutun, cafea, alcool. Prin urmare, nu ne rămâne decât să alegem ceea ce vrem să oferim copiilor.
Fig. 3. Ipostazele mediului în care pot fi crescuți copiii
În această idee, pe lângă părinți, centrele de copii și juniori au menirea de a căuta în permanență metode și mijloace de a atrage copiii spre stadioane, de a face antrenamentele cât mai interesante și plăcute, de a-i capacita pe jucători. În momentul în care aceștia nu mai găsesc plăcerea de a participa la antrenamente, e clar că își vor pierde interesul pentru acest proces de instruire, iar în cele din urmă ne vom confrunta cu abandonul sportiv și transferul acestor tineri spre activități sedentare, nocive, deloc educative pentru ei și nici în folosul societății în care trăiesc.
Material extras din cartea „Fotbal: strategia instruirii în centrele de copii și juniori” – autor Andrade I. Bichescu.