Nevoia de schimbare in gandire

Problematica antrenamentului la copii şi juniori a născut, şi probabil va mai naşte, în timp, numeroase controverse. Cea mai mare, care personal mă deranjează cel mai mult, este legată de misiunea cluburilor, de filosofia de antrenament. Aceste aspecte nu fac altceva decât să ne demonstreze limita de gândire şi acţiune a celor implicaţi direct în fenomen, a celor responsabili, de fapt, de întregul proces de instruire.

Dacă întrebăm conducătorii, antrenorii sau părinţii ce obiectiv are clubul, grupa pe care o pregătesc sau la care activează copiii lor, primim răspunsuri de genul:

–        „câştigarea seriei”;

–        „câştigarea titlului de campioană naţională”;

–        „clasarea în primele trei echipe ale seriei”

–        „clasarea pe un loc mai bun decât anul trecut, atunci fiind cu un an mai mici în competiţie”.

Totul se rezumă la obiective de performanţă. Totul se rezumă la victorie. Nimic la obiective de instruire.

Oare acestea sunt răspunsuri normale din partea unor specialişti care activează la acest nivel? Oare conducătorii, care îi determină prin comportament, atitudine, pretenţii şi îi acceptă pe antrenori să gândească în acest mod, au o politică managerială eficientă?

De fapt, toată logica înţelegerii filosofiei de pregătire în centrele de copii şi juniori se naşte din înţelegerea misiunii centrelor, iar acest lucru îl putem face analizând cele două variante de răspuns la întrebarea:

Care este misiunea centrelor de copii şi juniori:

  1. Formarea jucătorilor (creşterea copiilor şi juniorilor)?
  2. Formarea echipelor (obţinerea rezultatelor)?

Există unele voci care spun că, dacă se urmărește formarea jucătorilor, atunci se caută o scuză în cazul înregistrării unor rezultate negative în timpul competițiilor, iar fără victorii, activitatea centrelor de copii și juniori nu își justifică activitatea.

Se naște o întrebare: la terminarea junioratului se vor vinde rezultatele sau jucătorii?

Există alte voci care arată că obținerea rezultatelor pozitive în cadrul competițiilor rezervate copiilor și juniorilor nu sunt un garant al calității jucătorilor. Victoriile pot fi obținute „din noroc”, pe „ştiinţa antrenorului” sau „prin alte mijloace”. În cazul în care echipele nu câştigă meciurile datorită valorii şi exprimării cumulative a jucătorilor, atunci toată rata de progres a jucătorilor va fi neînsemnată.

Din păcate sunt foarte puţini, atât din rândul antrenorilor, cât şi din rândul conducătorilor sau chiar al părinţilor, cei care înţeleg că principala preocupare a antrenorilor constă în dezvoltarea psihomotricității și în formarea deprinderilor tehnico-tactice specifice jocului de fotbal. Obținerea rezultatelor, cu orice preț, trebuie eliminată din gândirea și concepția antrenorilor care activează la copii şi juniori, deoarece în momentul în care se va pune accentul doar pe rezultatul jocului, pe crearea unui joc al echipei, atenția îndreptată spre identificarea lipsurilor în pregătirea juniorilor se va diminua.

În activitatea de la copii și juniori nu trebuie să intereseze, primordial, câștigarea jocurilor, căutând anumite strategii de joc cu ajutorul cărora să poată fi depășiți adversarii întâlniți. Jocul oficial sau jocurile de pregătire nu trebuie să reprezinte altceva decât mijloace de verificare a cunoștințelor și deprinderilor acumulate de jucători pe parcursul procesului de antrenament. Marea greşeală a antrenorilor, conducătorilor şi chiar a părinţilor este că nu îi interesează care jucători au înregistrat o creştere faţă de jocul anterior, ci care dintre echipe este mai bună. Având această atitudine nu fac altceva decât să crească presiunea asupra copiilor, să-i timoreze, chiar să-i inhibe.

Obținerea victoriei cu orice preț este cea mai mare greșeală care poate fi comisă de antrenorii grupelor de copii și juniori.

A urmări reușitele în timpul jocului nu e același lucru cu a urmări câștigarea jocului. A avea cât mai multe reușite în timpul unui joc înseamnă a avea o evoluție individuală tot mai bună de la un meci la altul și, mai presus de atât, se va îmbunătăți colaborarea dintre jucători, care are darul de a dezvolta încrederea în ceilalți coechipieri. Antrenorii și chiar părinții trebuie să-și transfere satisfacția spre reușitele înregistrate de copii de la o săptămână la alta, de la un joc la altul:

–        un număr de pase și un procentaj de reușită mai mare;

–        mai multe centrări;

–        mai multe șuturi la poartă;

–        mai multe deposedări reușite;

–        mai multe dueluri la cap câștigate;

–        replieri realizate la timp;

–        un joc mult mai în viteză;

–        o mult mai bună comunicare și colaborare între jucători;

–        realizarea tranzițiilor într-un timp cât mai scurt;

–        etc.

Aceasta este maniera în care copiii trebuie educați și formați în centrele de copii și juniori, în felul acesta ei crescând conștienți de valoarea lor, de progresul realizat etapă de etapă, de importanța și rolul procesului de antrenament, acolo unde ei își pot asigura un bagaj de cunoștințe și deprinderi tot mai mare. Doar așa putem contribui la formarea unei imagini de sine pozitive a copiilor, fără a fi perturbată de eventualele eșecuri.

În situația în care se va pune accent pe câștigarea jocurilor, neîndeplinirea acestui obiectiv poate determina ostilitate și frustrare din partea antrenorilor, părinților și copiilor.

Nu rezultatul este cel care ar trebui să ofere marea satisfacție a muncii, ci punerea în practică a celor însușite în antrenament. Acest lucru este posibil doar atunci când jucătorii și antrenorii vor înțelege, conștientiza și valorifica procesul de instruire, printr-o implicare afectivă și efectivă peste 100% din posibilități și transpunerea acestuia în joc.

Prioritatile programelor de pregatire

Fig. 1. Prioritățile programelor de pregătire

Ideea care trebuie să se înțeleagă este că dacă pe parcursul procesului de instruire de la nivelul copiilor și juniorilor nu se va reuși asigurarea unui bagaj de deprinderi și cunoștințe adecvat, cu atât mai puțin, spre sfârșitul junioratului, se va putea spera la „finisarea” jucătorilor, la exprimarea lor tehnico-tactică la un nivel superior. Dacă nu se urmărește formarea jucătorilor pe tot parcursul procesului de instruire, rezultatul va fi unul de creștere a unor jucători carențați din punctul de vedere al pregătirii și nu se vor putea obține rezultate în fazele finale ale junioratului, căci dacă jucătorii vor avea lipsuri în bagajul de cunoștințe și deprinderi, atunci nici exprimarea lor în joc nu va fi una favorabilă exprimării echipei în ansamblu.

De aici ar trebui să plece toată filosofia de pregătire, din cadrul unor astfel de structuri sportive, unde, fără doar și poate, viziunea corectă ar trebui să urmărească o instruire centrată pe copil, pe asimilarea, din partea acestuia, a cât mai multor abilități și deprinderi, pe formarea unei experiențe fotbalistice esențiale în dezvoltarea și exprimarea lui ulterioară.

Reprezentarea misiunii centrelor de copii si juniori

Fig. 2. Reprezentarea misiunii centrelor de copii și juniori

Fiind centrat pe copil, întregul proces de antrenament trebuie concentrat pe dezvoltarea și menținerea unei pasiuni „nebune” pentru practicarea acestui joc, căutând totodată să creeze un mediu în care copiii să poată:

–        să se distreze;

–        să se simtă în siguranță, protejați, ca într-o familie;

–        să dezvolte relații de colaborare în teren și de prietenie în afara lui;

–        să crească și să se dezvolte armonios;

–        să se educe într-un mediu având reper valori morale ca: munca, respectul, modestia, pasiunea, fair-play-ul.

Materialul conține paragrafe extrase din cartea „Fotbal: strategia instruirii în centrele de copii și juniori” – autor Andrade I. Bichescu.