1. Introducere generala
Nu putine au fost situatiile in care antrenorii diverselor echipe au explicat esecurile inregistrate sau chiar lipsa de randament a echipelor pe care le conduc, prin sintagma “ Jucatorii mei au dat dovada de lipsa de concentrare in momentele decisive ale partidei”. Se face astfel apel la explicatii ce deriva din argumente de ordin psihologic, fara a se tin cont de adevarata semnificatie a acestora. De foarte multe ori acea lipsa de concentrare de care unii antrenori abuzeaza in a explica esecurile este confundata cu o serie de alte functii sau capacitati psihice, fapt ce ingreuneaza inlaturarea adevaratelor motive care cauzeaza esecul.
Pentru a putea evidentia rolul concentrarii in activitatea fotbalistica este necesar mai intai sa o incadram intr-un concept mai larg, atentia, sa o definim, caracterizand fiecare din formele sale si sa explicam principalele confuzii realizate in legatura cu aceasta. De asemenea, este necesar sa exemplificam modul in care capacitatea de concentrare intervine direct in activitatea fotbalistica influentand randamentul professional, particularizand diferite exemple in functie de compartimentele specifice ( aparare, atac etc) si sa aducem in discutie modalitatile de optimizare a capacitatii de concentrare in functie de diferite situatii de joc.
2. Incadrarea conceptului si definirea acestuia
Inca de la inceput trebuie mentionat in ceea ce priveste concentrarea ca aceasta este o calitate a atentiei, astfel ca pentru a defini si caracteriza concentrarea atentiei trebuie mai intai sa evidentiem rolul acesteia in cadrul conceptului de atentie.
Este foarte greu de dat o definitie exacta a ceea ce este numita atentie.
În literatura de specialitate gasim numeroase definitii ale atentiei din care reiese ca a fi atent înseamna intr-un fel a te închide fata de lumea exterioara, spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaza.
Atentia este un act de selectare psihica activa prin care se realizeaza semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne interesează si o mentinem prin scopul urmarit).
Este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, insusiri sau procese, menite sa conduca la sporirea eficientei activitatii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.
Cea mai importanta caracteristica a atentiei este, în mod incontestabil în opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Daca un fapt, o idee, un stimul verbal prezinta interes pentru o persoana, genereaza trairi afective, aceste stari motivational-afective vor orienta si sustine atentia cu usurinta si pe perioade lungi de timp. Orientarea atentiei spre anumiti stimuli este concomitenta cu inhibarea altor stimuli, realizandu-se astfel un fenomen de filtraj senzorial si de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.
Deci atentia asigura o functie de selectie: printre stimulii care ne „bombardeaza” organismul, unii beneficieaza de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a perceptiei lor, de alegerea si de producerea unor raspunsuri adecvate, altii sunt partial sau total ignorati.
Atentia este un atribut al celorlalte procese psihice. Daca se asociaza cu perceptia, atunci aceasta va fi mai clara, precisa si completa. Daca se asociaza cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogata, fidela, trainica. Daca se asociaza cu gandirea si imaginatia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde si creatoare.
Atentia este necesara , este o conditie a reflectarii constiente eficiente, este un proces psihic, dar si un proces de cunoastere.
Daca inteligenta este considerata o functie psihica complexa care asigura intr-o forma superioara adaptarea intre organism si mediu, atentia este un factor activ al investigarii mediului inconjurator, cu efecte favorabile asupra activitatii de cunoastere.
Pe langa stabilitate, volum, flexibilitate si distributivitate, concentrarea reprezinta una dintre calitatile atentiei.
Concentratea este acea calitate a atentiei care consta in mobilizarea intereselor si eforturilor intr-o anumita directie in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori.
Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la factorii perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori, in special la zgomot.