Tactica si elementele sale individuale si colective, impreuna cu sistemul de joc in care sint cuprinse, au dupa cum s-a spus, un continut intelectual. Actul tactic in sine este un act de gindire, el neavind in structura sa interna componente fizice.
Pe masura dezvoltarii unor capacitati de rezistenta, viteza, forta, indeminare, pe masura dezvoltarii prin aceste capacitati a cailor neuromotorii, a reactivitatii generale si specifice, actul de natura tactica capata posibilitati materiale si fizice de executie.
Gindul tactic devine actiune tactica palpabila si realizata.
Prima corelatie esentiala, dintre tactica si pregatirea fizica se refera la faptul ca aceasta, prin calitatile ei, rezistenta, viteza, forta, ofera mijloacele materiale si fizice pentru indeplinirea solutiei tactice solicitate.
Actul tactic adecvat corect la cerintele jocului, dar fara efectorul sau motric, fara calitatile fizice care sa-l exprime, ramine un simplu gest mental, o solutie justa dar inaplicabila.
Capacitatile fizice mai sustin tactica si in alt sens. Atunci cind sint dezvoltate la un nivel superior, ele creeaza un “cimp” ce solicita tactica, un “cimp” care obliga la declansarea ideilor tactice.
Pregatirea fizica a creat in acest caz tactica. De fapt insa, intre tactica si pregatirea fizica exista o interdependenta. Ele se potenteaza, se dezvolta un ape alta.
Tactica generata de pregatirea fizica creeaza la rindul ei un nou teren solicitant pentru pregatirea fizica, care isi va adauga astfel un plus la nivelul vechi. Tactica a solicitat si, prin aceasta, a ridicat cota capacitatilor fizice.
In coexistenta si potentarea reciproca dintre cei doi factori, rezida una din caracteristicile actuale ale jocului de fotbal, ea constituind adesea elementul motor in afirmarea unor jucatori si echipe.
Solicitarea lor reciproca creeaza, dupa cum s-a spus, un spatiu mereu liber pe care il ocupa, supradezvoltindu-se apoi cind tacticul, cind fizicul, stimulindu-l pe cel care a ramas in urma.
Aceasta avansare are insa loc, asa cum se va arata si prin cuprinderea in lantul factorilor, a tehnicii jocului, a pregatirii psihice si de vointa.
In afara raporturilor de influentare si stimulare reciproca intre tactic si fizic, mai exista si relatii de scop. Acestea sint unilaterale, pornind de la actiunile tactice spre capacitate fizice.
Jucatorul sau echipa actioneaza tactic prin mijloace fizice, dar scopul actiunilor tactice nu il reprezinta realizarea activitatilor fizice ci depasirea adversarului, in timp ce pregatirea fizica se desfasoara strict in scopuri tactice.
Rezistenta, viteza, forta, se manifesta pentru ca jucatorul sa dubleze, sa marcheze, sa sustina. In cazul in care aceste calitati se consuma fara scopuri tactice, asistam la asa zisa “risipa de energie”, risipa care exprima de fapt un efort atactic.
Aceasta optimizare a efortului fizic, determinat tactic, releva o alta caracteristica a fotbalului modern, evidenta in jocul marilor echipe si care arata ca jucatorii, si prin ei echipa, tind sa depuna in joc eforturi rationale, cu tendinta de a economisi energia, de a o conserva si apoi dezvalui in momente importante si dificile. Aceasta economie se face nu pe seama efortului util, a celui motivat tactic, ci pe seama celui atactic, irational.