S-a nascut la 16 decembrie 1960 la Enschede, Olanda.
Ca jucator a evoluat printre altele la Feyenoord Rotterdam si Den Haag, pe postul de fundas. Are 5 selectii in nationala U-17 a Olandei. La virsta de 26 de ani si-a incheiat cariera de jucator in urma unei accidentari.
Ca antrenor a pregatit, printre altele, pe Den Haag, FC Utrecht, RKC Vaalwijk, Southampton FC si nationala de tineret a Olandei. Intre anii 2004-2006 a fost directorul tehnic al renumitei Feyenoord Rotterdam. In ianuarie 2010 a preluat Universitatea Craiova de care s-a despartit dupa numai citeva luni. In prezent antreneaza in Egipt, pe Ismaily SC.
Fiind un antrenor tinar, ca multi altii,eram un idealist. Vroiam sa reinventez roata si credeam ca este posibil sa-mi realizez ambitiile dupa filozofia proprie adica in 2-3 ani sa ajung in virf. Eram un tinar nerabdator care insa mai avea mult de invatat.
Ce te-a determinat sa te faci antrenor?
Am inceput sa antrenez la 28 de ani din doua motive.In primul rind,cariera de jucator imi era terminata din cauza accidentarii, in al doilea, ca jucator, mi-a displacut ultimul meu manager. Dezaprobam modul in care isi facea treaba, eram nefericit de modul in care ma trata si am descoperit ca punctele lui de vedere erau in mod repetat in conflict cu ale mele. Criticindu-mi permanent managerul, ma implicam de fapt in antrenorat, dorindu-mi sa devin antrenor.
Fiind PE profesor, trebuia sa influentez comportamentul copiilor si din punctul meu de vedere, antrenatul nu difera prea mult de predat. Un antrenor are nevoie de multa incredere,trebuie sa influenteze comportamentul in teren, sa impartaseasca cunostintele sale despre joc si sa motiveze o suma de individualitati in prestarea celor mai bune abilitati pentru a avea succes. Stiam ca am aptitudinile de baza pentru a antrena, iar sa invat a fost intotdeauna o placere, asa ca n-a fost o surpriza sa transfer cunostintele in a antrena o echipa, pentru mine profesia perfecta.
Cine a avut cea mai mare influenta asupra ta ca jucator si ca antrenor?
Nu-mi amintesc sa fi avut vreun idol ca jucator. Bineinteles, in acele timpuri, in Olanda, toata lumea il admira pe marele Johan Cruyff si eu la fel. Imi amintesc un joc international care a avut o influenta majora asupra mea; era la World Cup 1974 semifinala cu Brazilia. Urmaream vesel, purtind sortul portocaliu, cum Olanda bate campioana lumii, Brazilia, cu 2-0. A fost ca un virus si dupa aceea am petrecut fiecare moment cu mingea. Copilaria mea a constat in scoala si fotbal.
Ca antrenor Rinus Michels, managerul charistmatic care a avut atita succes in anii ‘70-’80, totdeauna m-a impresionat. Deasemenea, l-am admirat foarte mult pe managerul lui Ajax de la mijlocul anilor ’90, Luis van Gaal. In 1995 si 1996 a atins doua finale C.E cu Ajax, o echipa construita de el si nu cumparata. Cind au cistigat Cupa Europei, 7 jucatori proveneau de la Academia Ajax, ceea ce demonstra ca s-a realizat ceva. Am fost norocos sa lucrez cu van Gaal din 2000 pina in 2002 in timp ce eram la KNVB International si am invatat foarte multe lucruri de la el.
Care este filozofia ta ca antrenor si cum a evoluat ea?
Fiind un antrenor tinar, ca multi altii, eram un idealist. Vroiam sa reinventez roata si credeam ca este posibil sa-mi realizez ambitiile dupa filozofia proprie adica in 2-3 ani sa ajung in virf. Eram un tinar nerabdator care insa mai avea mult de invatat! Am descoperit curind ca este greu sa gasesti noi tehnici in fotbal, dar este crucial sa te apropii de oameni. Deasemenea, am aflat ca a cistiga si a dezvolta o echipa necesita timp, trebuie sa recunosti procesul, sa ai rabdare si mai mult, sa realizez si sa accept ca in realitate voi avea rar sau deloc luxul de a avea mai multi ani la dispozitie sa construiesc o echipa. Am inteles ca succesul este cea mai puternica arma pe care antrenorul o are, si am invatat ca luarea deciziilor pe termen lung nu sint totdeauna o solutie asa ca atingerea scopurilor pe termen scurt la orice nivel este esentiala pentru longevitatea antrenorului.
Poate fi o linie subtire intre succes si esec iar cautarea echilibrului este o provocare. Cu siguranta exista si o cantitate de noroc acolo; de exemplu Sacchi a fost atit de aproape de demitere ca apoi sa cistige de trei ori Champions League. Chiar daca ne place sau nu, calitatea deciziilor luate in timpul jocului poate avea o importanta enorma in modelarea propriului viitor ca antrenori.
In ceea ce priveste stilul meu, am incercat sa urmez modelul “conducerii in functie de situatie” ceea ce inseamna de fapt, recunoastererea stilului optim de conducere a fiecarei situatii. Cred ca nu este indicat sa adopti acelasi stil in situatii diferite. Daca un jucator are probleme personale o discutie rece, autoritara cu el, probabil va avea ca rezultat pierderea lui atit fizica cit si mentala. Cei mai buni manageri si antrenori sint foarte atenti cu aceste aspecte si isi folosesc responsa-bilitatile intr-un mod istet. Antrenorii moderni, de top, trebuie sa aiba o viziune clara despre unde vor sa ajunga, dar in acelasi timp trebuie sa aiba abilitatea de a devia de pe aceasta vizionara, ideala poteca, mici zig-zag-uri, avind insa permanent in minte punctul final.
Am incercat sa fiu un antrenor cu “minte deschisa”, receptiv la toate ideile noi, atit pentru jucatorii mei cit si pentru “my feedback”. Cred ca este important sa stiu cind? si de ce? iau o decizie si deasemenea sa fiu capabil sa o explic. Cind lucrezi cu profesionisti este important ca ei sa-ti inteleaga filozofia precum si motivele pentru care eventual ai luat unele decizii nepopulare. Nu este ideal sa dai explicatii si sa pornesti discutii zilnic cu jucatorii tai, totusi,pentru a creea un echilibru si a fi in ton cu ei atit ca grup cit si ca individ cintareste fiecare informatie care iti poate aduce un beneficiu.
Intr-o tara liberala cum e Olanda, unde oamenii tind sa-si exprime sincer senti-mentele, gasesc ca a fi deschis si respectuos la intrebarile lor este foarte avantajos.
Educa angajamentele din partea jucatorilor si incurajeaza o relatie mutuala bazata pe incredere si onestitate. Bineinteles prea multa vorbarie poate tulbura, luind prea mult timp si atingind subiecte prea personale. Atunci intervine antrenorul care trebuie sa-si dea seama cind este nevoie de autoritatea sa; accentuez ca deciziile mele sint intotdeauna bazate pe interesul echipei si cer jucatorului sa-mi acorde acceasi incredere si respect cum ii acord eu lui. Increderea este baza oricarei relatii dintre jucator si antrenor si aceasta functioneaza cu conditia ca antrenorul sa nu fie naiv si sa arate acest lucru cind este necesar.
In final sint antrenorul unei echipe. Acest lucru impune pe primul plan interesul echipei.
Continuarea in materialele Mark Wotte (II) si Mark Wotte (III)