EU, MINGEA ȘI ADVERSARUL: LOVIREA MINGII PENTRU ȘUTUL LA POARTĂ

 

                                                                                                                       Lecțiile Allematore.net 

Autori:

    Luigi Del Sordo 

     Stefano Lorenzi                                                                                               

*Luigi Del Sordo a participat în noiembrie 2018 la seminarul organizat în București de www.coaches-ahead.ro  și www.allenatore.net

Nota traducătorului: Școala Fotbal = activitatea desfășurată cu copii între 5-12 ani

                                                                         Idei și propuneri pentru a lucra eficient în Școala Fotbal

 

LOVIREA MINGII PENTRU ȘUTUL LA POARTĂ

Gestul tehnic care caracterizează orice acțiune de joc, care finalizează arhitectura unei echipe de fotbal și determină în final rezultatul unui joc este bineînțeles șutul la poartă.

Lovirea mingii pentru a marca un gol este forma prin care orice copil experimentează jocul de fotbal. În timp, prin explorarea diferitelor soluții, permite experimentarea de către acesta a numeroaselor posibilități prin care mingea poate intra în poartă.

Cu latul, călcâiul, capul, din drop, din voleu, acrobatic, după conducere, de pe loc, în prezența adversarilor……..numeroase variabile care subliniază că trasul la poartă rămâne invers proporțional cu timpul avut la dispoziție.

Din nefericire, de multe ori acțiunea de tras la poartă se ciocnește de modul învechit prin care aceasta este pregătit: copiii, așezați în șir unul după altul, vin pe rând și trag la poartă, cu sau fără pasa antrenorului.

În schimb, dacă ne gândim câte componente sunt solicitate atunci când copilul preia mingea spre poartă, realizăm importanța și necesitatea dedicării a mai mult timp în ședința de antrenament acestei element fundamental.

Să nu uităm că trasul la poartă, dincolo de a fi un element al tehnicii de bază, este și unul aparținând principiilor de tactică individuală în faza de posesie.

De aici putem enumera principalii factori care influențează trasul la poartă:

• poziția mingii (aproape sau departe de poartă)
• poziția jucătorului în teren (central sau lateral față de poartă), modalitatea de impact cu mingea (la firul ierbii, în aer, sărită, etc.)
• poziția coechipierilor și a adversarilor
• condițiile meteorologice

Descompunând gestul tehnic respectiv, observăm că este compus din patru pași succesivi:

• apropierea de minge: reducerea distanței față de minge analizând distanța de la care aceasta sosește
• încărcătura: reprezintă momentul în care am piciorul de sprijin orientat către direcția în care vreau să trimit mingea și distanța la care îl postez față de aceasta, depinde de traiectoria pe care vreau să o imprim
• execuția: momentul în care o anumită parte a piciorului lovește o anumită parte a mingii
• compensarea: faza imediat următoare șutului la poartă, în care se regăsește echilibrul optim

Este incredibil cum în fața unui element atât de simplu și natural cum este lovirea mingii cu piciorul sunt implicate atâtea elemente care îl fac eficient.

Din punctul nostru de vedere obiectivul fundamental în Școala Fotbal (5-12 ani) rămâne exersarea în multiple și variate situații, mai degrabă decât descompunerea și executarea analitică a fiecărei părți.

Poate fi interesantă analizarea numeroaselor capacități coordinative implicate în trasul la poartă și, în funcție de fazele sensibile expuse în tabela lui Martin (vezi articolele anterioare), alcătuirea ședințelor de antrenament.

Din punct de vedere coordinativ, pentru o corectă execuție a trasului la poartă, sunt importante următoarele capacități coordinative:

• percepția spațio-temporală (pentru evaluarea traiectoriei mingii)
• adaptare și transformare (adaptarea și modificarea propriului act motric)
• acompaniere și combinare (se referă la cooperarea sinergică a tuturor părților corpului care intervin în actul lovirii mingii)
• anticipare (pentru anticiparea traiectoriei și a înălțimii)
• ritmul (când se realizează fuga către minge)
• orientare și echilibru (se referă la piciorul de sprijin și la proveniența mingii)
• diferențiere (pentru dozarea forței în funcție de șut)
• reacția (în funcție de situație)

În continuare vom analiza conținutul ideal pentru stimularea micilor fotbaliști.

Vă reamintesc că în funcție de numărul de ore avut la dispoziție, pentru antrenarea acestui gest tehnic sunt necesare minim 2-3 ședințe de antrenament / săptămână.

CATEGORIA 5-8 ANI

PIRAȚII

O navă plină de aur și pietre prețioase traversează Oceanul și, deodată, este atacată de nava piraților (jucătorii albaștri) care se pregătește de asalt pentru a fura încărcătura.

Pirații au construit punți lungi pentru a putea urca la bord și transfera marfa în vaporul lor. Însă acolo se află paznicii tezaurului (jucătorii galbeni). Dacă reușesc să treacă de primul paznic, pot fura pepitele de aur transmițându-le pe vasul lor. Transmiterea pepitelor se face cu mâna (simulând aruncarea de la margine) sau cu piciorul, trebuind să transmită mingea într-o portiță aflată pe vasul lor.

Timpul in care pirații fură aurul este limitat, un alt paznic (galben) apare și aruncă în mare pirații pe care-i prinde. Pirații prinși se întorc la coada șirului (pe vasul lor) de unde pornesc din nou asaltul.

ȘUTUL LA POARTĂ CU PRECIZIE

Jucătorul roșu pleacă în conducerea mingii slalomând printre copete într-o combinație de atingeri ale balonului drept-drept, stâng-stâng.

Concomitent, pleacă și jucătorul albastru care pășește prin scăriță.

Jucătorul albastru primește mingea de la jucătorul roșu când acesta a ieșit din conuri și șutează precis în una din cele două portițe dispuse în stânga și dreapta.

Jucătorul roșu încearcă să-i închidă spațiul și să intercepteze șutul la poartă.

Variante:

• Jucătorul albastru preia orientat către unul din cele două conuri postate lateral
• Jucătorul roșu efectuează combinația de atingeri ale balonului drept-drept, stâng-stâng cu exteriorul
• Variați exersarea prin scăriță