Pe 4 martie 2012, managerul Andre Villas-Boas a fost demis de la Chelsea. Echipa urma sa fie condusa de catre asistentul sau, italianul Roberto Di Matteo. Toata lumea a zimbit condescendent, chiar Roberto stia ca zilele ii sint numarate la cirma unuia dintre cele mai galonate cluburi engleze: interimatul ii expira la sfirsitul acelui sezon. Si de aici incepe una din povestile frumoase ale fotbalului, un fel de “Cenusareasa”, modern adaptata pe scena teatrului londonez.
Roberto Di Matteo a jucat fotbal la nivel inalt, pe postul de mijlocas, pina la 31 de ani, cind s-a retras din cauza unei accidentari, o tripla fractura. Inainte de a ajunge la Lazio, iar mai apoi la Chelsea, el a jucat in Elvetia, trecind pe la Schaffhausen, Zurich si Aarau. A imbracat tricoul nationalei “azzure” de 34 de ori, participind alaturi de aceasta la Euro ’96 si World Cup 1998. Dupa retragere, in 2008, i-a succedat internationalului Paul Ince la conducerea formatiei Milton Keynes, iar in 2009 a preluat West Bromwich Albion cu care are rezultate bune in primul an. In septembrie 2010 este declarat managerul lunii in Premier League. Insa rezultatele incep sa scirtie si in februarie 2011 este eliberat din functie. Asta-i viata antrenorilor, oricit ai pregati de bine echipa, niciodata nu poti fi 100% sigur ca ea va evolua cum iti doresti tu. In 29 iunie 2011 i se alatura lui Villas-Boas la conducerea lui Chelsea Londra, iar dupa demiterea acestuia este desemnat oficial: “Roberto Di Matteo- antrenor principal interimar”. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa-si aduca linga el asistentul cu care lucrase la Milton Keynes Dons FC si la West Bromwich Albion, pe Eddie Newton. Privindu-i in lojele de pe Stamford Bridge, par doi adolescenti inghiontindu-se si palavragind. Amindoi inseparabili si la fel de alintati de fani.
Stiind ca la sfirsitul campionatului va fi inlocuit, Di Matteo nu si-a propus decit sa resursciteze o echipa compusa numai din valori, dar care nu mai avea vlaga, era demotivata si blazata, cu rezultate aproape catastrofale. “Viitorul este ultimul lucru pe care il am in minte. Incerc sa cistig urmatorul joc. Nu am timp pentru nimic altceva”, spunea el, intrebat fiind ce va face de la vara.
Urmatoarele zece saptamini din viata lui Roberto au fost de-a dreptul remarcabile. Victorii in campionat, eliminarea uriasei FC Barcelona din Champions League si cistigarea FA Cup in fata lui Liverpool, dupa o victorie cu 2-1 pe Wembley. Statutul sau de antrenor interimar nu prevedea revigorarea echipei. Si totusi, asta s-a intimplat! “Primul lucru pe care l-am facut, a fost sa vorbesc individual cu fiecare jucator. Am incercat sa-i unesc si sa-i fac sa creada ca sint capabili sa obtina rezultate deosebite”, spunea el. “Comunicarea este foarte importanta. Ca jucator intotdeauna puneam intrebari: De ce asta? De ce ailalta? Asa ca nu ma deranjeaza absolut deloc cind jucatorii ma intreaba: De ce? Punindu-te in legatura cu starea lor psihica si mentala iti vor intelege pozitia si vei cimenta relatia cu ei”.
Buna dispozitie si increderea revenisera pe Stamford Bridge. Nu s-au produs schimbari majore dupa plecarea lui Andre Villas-Boas, dar Chelsea era o cu totul alta echipa. O singura infringere pina la cistigarea FA Cup. Un alt secret: explicarea deciziilor dificile pe care trebuie sa le ia antrenorul, fata-in-fata cu jucatorul! “Daca inlocuiesc un jucator, normal este sa am o discutie cu el, sa-i explic de ce am gindit astfel. Va fi dezamagit, dar trebuie sa fiu cinstit cu el. E greu uneori, dar face parte din munca antrenorului”. Interesant stil de comunicare, nu credeti?
Ce s-a mai schimbat in afara de modul de comunicare? Di Matteo spune: “Trebuie sa pui jucatorii in pozitia in care sa-si exprime cel mai bine talentul si valoarea, in slujba jocului colectiv. Eu am trecut de la 4-3-3 la 4-2-3-1, pentru a fi mai solid in zona centrala, prin cei doi inchizatori. Am considerat ca acolo avem cele mai mari probleme in joc, iar daca le remediem, vom avea rezultate. Am avut incredere si asta le-am transmis baietilor. Si au inceput sa cistige. Au fost mari, meritele le apartin in totalitate. Eu doar am incercat sa-i ajut”! Modest si umil, dar in acelasi timp, impunindu-si cu personalitate si tenacitate filozofia personala.
Programul zilnic al antrenorului italian incepe de la 8 dimineata, cind pleaca la baza de antrenament a clubului londonez, in Surrey, si dureaza rareori mai putin de 12 ore. Ce face atita timp? Explica chiar el intr-o discutie cu oficialii UEFA: “Daca vrei sa fii antrenor este nevoie de zile lungi de munca. Pregatesc sedintele de antrenament. Ma uit pe analizele video, citesc rapoartele diferitelor jocuri, particip la conferintele de presa. Ziua n-are sfirsit. De exemplu, pentru jocurile tur- retur din semifinala cu Barcelona, in Champions League, i-am urmarit pe spanioli de multe, multe ori. Am vazut meciurile disputate impotriva lui A.C Milan, Real Madrid, Manchester United sau Sevilla. Toate au incercat diferite metode de a-i opri, dar, din pacate, toate s-au terminat cu acelasi deznodamint: victoria Barcelonei! Ma durea capul!” Pina la urma, durerile de cap a lui Di Matteo s-au materializat printr-o calificare de nimeni scontata: victorie cu 1-0 pentru Chelsea pe Stamford Bridge, urmat de un rezultat de egalitate, 2-2, pe Nou Camp. Barcelona eliminata.
Si totusi, inca foarte putini credeau in steaua lui Di Matteo. Puneau calificarea pe seama norocului. In ciuda faptului ca totusi, Barcelona incasase trei goluri in dubla mansa cu Chelsea. Iar finala CL urma sa se dispute impotriva altui nume sonor al fotbalului mondial, Bayern Munchen. O echipa in mare forma sportiva, care avea si avantajul de a disputa finala pe teren propriu, in Germania. Finalul il stiti cu totii: victorie a lui Chelsea cu 4-3 la penaltyuri, dupa 1-1 in extra-time, si cistigarea primului trofeu Champions League pentru echipa lui Roman Abramovich.
Recompensa lui Roberto sosise. Un contract pe doi ani, cu drepturi depline in functia de antrenor principal al Chelsea Londra. Cuvintul “interimar” disparuse.
Continuarea in materialul Roberto Di Matteo (2)