3. Atentia si mecanismul ei neurofiziologic
Orientarea activitatii psihonervoase, caracterul selectiv al reflectarii sunt rezultatul formarii in scoarta cerebrala a unei zone de excitabilitate optima. Din aceasta cauza obiectele si fenomenele aflate în centrul atenţiei sunt reflectate cu o deosebita precizie şi acuratete.
Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat. Formatiunea reticulata pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul.
Pe plan cortical vorbim despre excitatie si inhibitie, iradiere, concentrare, inductie reciproca, activitate biochimica a celulei.
De fapt intregul organism participa la realizarea atentiei.
4. Formele atentiei
Clasificarea atentiei este foarte vasta si se poate face dupa numeroase criterii. Cea mai uzuala clasificare este dupa natura reglajului. Astfel distingem atentia involuntara si atentia voluntara.
Atentia involuntara este declansata de stimuli interni si externi si consta in orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara efort voluntar. Atentia involuntara poate fi atrasa de mediul exterior, ca urmare a organizarii particulare a campului perceptiv in care apare un obiect detasat din ansamblu. Exista cateva calitati ale stimulilor care pot provoca, pot capta atentia involuntara: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, aparitia sau disparitia brusca, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este în general de scurta durata mentinandu-se atata vreme cat dureaza actiunea stimulilor care o provoaca.
Atentia voluntara se caracterizeaza prin prezenta intentiei de a fi atent si a efortului voluntar de a-l mentine. Deci aceasta forma de atentie depinde in mare masura de individ si de motivatiile sale. Fiind autoreglata in mod constient atentia voluntara este superioara atat prin mecanismele verbale de producere, cat si prin implicatiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizeaza prin orientarea intentionata spre obiectul atentiei, selectivitate in functie de scop si cresterea efortului psihic. Atentia voluntara este esentiala pentru desfasurarea activitatii, dar datorita consumului energetic sporit, a interventiei oboselii se poate mentine pe o perioada relativ scurta de timp.
Mobilizarea si concentrarea atentiei voluntare se poate mentine cu ajutorul cuvantului care mareste valoarea semnalizarii unor stimuli, cuvantul orienteaza atentia.
Aceste doua forme ale atentiei sunt legate între ele, existand grade de trecere a uneia in cealalta. De exemplu invatarea incepe cu atentia voluntara, apoi apare interesul, placerea de a invata, atentia treptat devenind involuntara.
Atentia habituala sau postvoluntara este o forma superioara de manifestare a atentiei, fiind o atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza prin educatie, pentru ca atentia se poate educa.
Atentia voluntara sau artificiala este un produs al trebuintei, aparut odata cu progresul civilizatiei, artei, al educatiei, al antrenamentului.
Dupa locul obiectului aflat în centrul atetiei, atentia poate fi externa si interioara. Vorbim de atentie externa atunci cand obiectul atentiei este exterior subiectului si de atentia interioara in cazul în care obiectul atentiei se afla in planul constiintei, al vietii psihice.
Trebuie mentionat ca atunci cand tratam problema concentrarii atentiei trebuie luat in calcul si conceptul de distragere a atentiei.
Aceasta este opusul concentrarii. Distragerea atentiei este rezultatul actiunii diferitilor stimuli, care determina interesele persoanei intr-o alta directie, de exemplu: aparitia si instalarea oboselii, diminuarea interesului si aparitiei plictiselii etc.
Distragerea atentiei se mai poate intampla si in cazul reactualizarii de catre un stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vietii.
De asemenea, interesul este tendinta de a da atentie unor obiecte, persoane sau situatii, de care suntem atrasi si in care gasim satisfactii. Tot el stimuleaza dorinta de a continua o experienta inceputa, in timp ce aversiunea duce la abandonare si respingere.
Cercetarile psihologice experimentale analizeaza, pe langa stabilitatea atentiei, si fenomenele de distragere, distributie si comutare a acesteia. Pentru a intelege capacitatea de mentinere a atentiei in conditii perturbatoare (zgomot, surse de lumina, monotonie, oboseala, stari emotionale etc.), trebuie sa stim ca orice act de atentie consta in forma unei dominante prin concentrare.
Gradul de distragere a atentiei depinde de motivatia, de interesul pe care il avem pentru activitatea desfasurata si de noutatea si varietatea acesteia.
Atentia concentrata poate fi mentinuta si in cazul în care activitatea este automatizata, deprinderile sunt bine consolidate sau cand suntem obisnuiti, adaptati sa lucram in prezenta unor excitanti perturbatori specifici locului de munca.