In sfarsit, am intalnit magul…!

In sfarsit, am intalnit magul…!

In Antalya, unde ma aflu si acum, am avut ocazia sa-l cunosc personal pe Mircea Lucescu, in opinia mea, cel mai bun antrenor roman din toate timpurile. Nu cred ca sint subiectiv!

In 1979, cind a preluat Corvinul Hunedoara, eram doar un adolescent care urmarea un fenomen sportiv fara precedent, declansat in judetul nostru: o echipa hunedoreana, formata din tineri crescuti acolo, educati de un antrenor la fel de tinar in meseria asta (34 de ani), care invingea la minim 3 goluri diferenta orice adversar intilnea pe teren propriu!

Si vorbim de prima liga a Romaniei! Si de faptul ca printre echipele ingenuncheate la Hunedoara se numara si Steaua Bucuresti, care avea sa cistige cel mai important trofeu acordat echipelor de club, Cupa Campionilor Europeni!

Anii au trecut si tinarul Lucescu a devenit “nea Mircea”, formula de respect pentru performantele acumulate: antrenor al Nationalei Romaniei si al echipelor Dinamo si Rapid Bucuresti, Brescia, Pisa, Reggina, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas Istanbul, si in sfirsit, Sahtior Donetk. Numeroasele trofee si realizari ca antrenor le stiti sau le gasiti pe Willkipedia!

Cu ultima echipa se afla in cantonamentul din Turcia cind l-am intilnit. Veneau dupa inca un trofeu de 1 milion de Euro cistigat in Israel. Suma din care o parte a fost directionata, la cererea lui Lucescu, catre copiii orfani din Donetk! Ceea ce vorbeste de sine in ceea ce priveste calitatea umana a Magului!

Aflasem din presa ca nea Mircea este extrem de amabil cu romanii pe care ii intilneste in diferitele colturi ale lumii. M-am convins. Sa va povestesc experienta mea:

Antrenamentele si jocurile Sahtiorului in Antalya sint efectuate pe cel mai mare stadion din regiunea Lara – Mardan Sport Center. Am urcat la etajul 3, am scos telefonul si am inceput sa filmez antrenamentul condus de la mijlocul terenului de romanul nostru.

Dintr-o data aud un strigat puternic: Out! Hei, Out! Era nea Mircea care ma zarise filmind. Am inchis telefonul si am inceput sa cobor scarile. Victor Hexan, maseurul Sahtiorului si al echipei nationale a Romaniei (un ardelean de o bunatate si sinceritate nemaiintilnite)si Marian Ionita, antrenorul cu portarii, s-au apropiat de el si i-au spus ca sint roman. Ii auzeam in imensitatea aia de stadion gol. Apoi, Lucescu ma striga: “Vino aici, nu sta acolo”!

Am intrat pe teren pina linga el, m-am prezentat si am incercat sa ma scuz pentru faptul ca am filmat fara permisiunea sa. “Lasa asta, n-am stiut ca esti roman. Stai linga mine si fa ce vrei. Povestim dupa ce se termina antrenamentul”!

urican-lucescu-2

Eram incintat!

Antrenamentul era unul in intregime dedicat posesiei. Patru activitati distincte (jocuri, exercitii), intrerupte de pauze de hidratare. Asta era singura relaxare. In rest, intensitate maxima, executii de finete, pase puternice si pe jos, miscare continua. Tonul vocii si indicatiile permanente ale maestrului nu permiteau altceva.

In finalul antrenamentului s-a jucat o partida pe teren redus cu 3 echipe. Se juca la gol primit, echipa care-l incasa iesea de pe teren facindu-i loc celei care statea  pe margine, s.a.m.d. Mister ii provoca, facea glume pe seama realizarilor lor, le transmitea placerea jocului.

Cind a fluierat finalul antrenamentului, toti jucatorii, intr-o stare de entuziasm, de bucurie naturala, s-au asezat pentru o poza, aclamind echipa cistigatoare.

Aici cred ca sta puterea si arta lui Mircea Lucescu. Crearea unei atmosfere puternice, trainice, de coeziune si prietenie in cadrul grupului! De respect pentru munca in echipa, indiferent de individualitatile care o compun!

Comentam pe margine, cu domnul Hexan, ceea ce vedeam, iar el imi spunea ca selectia este unul din cele mai importante aspecte. Jucatorii Sahtiorului erau capabili la un joc de posesie intre doua echipe pe jumatate de teren, sa faca intre 21 si 42 de pase dintr-o atingere. Asta vorbeste foarte mult de calitatea jucatorilor care compun lotul campioanei Ucrainei.

Nea Mircea, venind spre noi, spuse: “Si totusi, calitatea instruirii este cea mai importanta! Cind eram la Hunedoara, Rednic, Andone, Klein sau Gabor erau niste pusti. Pregatirea si antrenamentele i-au format si transformat in fotbalisti adevarati!”

Autoritatea, hotarirea si puterea cu care-si conduce echipa este un alt aspect care mi-a sarit in ochi. Am urmarit aici patru jocuri de pregatire ale Sahtiorului. In trei dintre ele, cind echipa sa trata cu lejeritate jocul, Mircea Lucescu a coborit din tribuna (de acolo urmarea prima repriza) si si-a admonestat, ca un parinte suparat pe copiii sai, jucatorii. Rezultatul: in maxim 10’ scurse de la coborirea sa pe pista terenului, echipa a reactionat insciind gol!

Te simti important stind in preajma unui mare antrenor si pedagog. Parca te obliga sa devii mai bun, sa te ridici la standardele sale. Cel putin asa m-am simtit eu stind de vorba cu unicul MIRCEA LUCESCU!

urican-lucescu-1