TACTICA ASTAZI (1)
Fotbalul a cunoscut si cunoaste o intensa acceleratie, similara celorlalte sectoare ale vietii sociale, datorita efectului, pe plan sportiv-fotbalistic, al progresului rapid al stiintelor generale si speciale, al spiritului de competitivitate sporit pe care-l manifesta omul modern, al tendintelor sale de afirmare in ierarhia nationala si internationala a valorilor, a tentatiei sale de cistig material.
Alaturi de aceste conditii externe, fotbalul a evoluat in aceeasi masura si datorita acumularilor inregistrate in continutul si in factorii sai competenti, in pregatirea fizica, tehnica, tactica si psihologica.
Incepind de prin anul 1950, acesti factori supralicitati pe rind, dezvoltati si accentuati pina la limitele relative ale momentului, s-au stimulat reciproc in dezvoltare, unii pe seama altora, cind pregatirea tehnica si tactic ape seama celei fizice, cind toate pe seama angajarii psihice.
Scoli de fotbal si echipe, din dorinta afirmarii si cistigarii pozitiilor de frunte ale clasamentelor internationale, au gasit permanent zone neexploatate, fie ale tehnicii sau pregatirii fizice, fie ale tacticii sau angajarii psihice, care sa le asigure pentru moment intiietatea.
In anii 1950-1954, datorita acumularilor generale din anii anteriori si inovatiilor tactice ale unor echipe, fotbalul a fost rascolit si indreptat pe drumul unor prefaceri tactice si de conceptie de nationala maghiara care, parasind partial pozitiile si posturile imbatrinite ale WM-ului, sugereaza posibilitatea transformarii sistemului de joc.
Acest lucru creeaza noi si favorabile spatii de dezvoltare tehnica si fizica, care, la rindul ei, permite transformarea definitiva de catre brazilieni in 1958 a sistemului WM, in “sistem cu 4 fundasi”!
Aceasta, alaturi de marea inovatie tactica adusa jocului, a solicitat realizarea unor eforturi fizice deosebite, a modificat tehnica dinamizind-o, a creat astfel posibilitatea aparitiei in continuare a altor modificari tactice si de asezare in teren, a condus probabil la aparitia “betonului” lui Hererra, a jocului cu marcaj “om la om”, a aglomerarii organizate, a atacului cu atacanti pe mai multe posturi, a dus la dezvaluirea unor eforturi fizice de o duritate fara precedent, la o tehnica manifestata in conditiile acestei duritati.
Hipertrofiata pe seama dezvoltarii tactice, pregatirea fizica s-a constituit citiva ani ca factor prioritar in disputa mondiala. Aplicata si interpretata de asa-zisul curent nordic al fotbalului, de scoala olandeza, germana si britanica, pregatirea fizica a activizat intr-o maniera tehnica si tactica echipelor germane, olandeze si britanice.
Din conceptii de joc apreciate initial ca desfasurate indeosebi “prin angajament fizic”, conceptiile germana si olandeza au evoluat rapid si firesc in conceptii exprimate in notiunea cuprinzatoare de fotbal total, cu un continut aproximativ egal fizic, tehnic si tactic, dar cu indici calitativi cu totul superiori la acesti trei factori.
In ansamblul evolutiei factorilor de joc, a jocului insusi, in cadrul permanentelor schimbari de orientare si accent, tactica a prezentat pe rind factor-efect, efect al pregatirii fizice si tehnice inalte, si factor-cauza, cauza a dezvoltarii fizice si tehnice.
Intr-o corelatie strinsa cu pregatirea fizica si tehnica, exprimata in joc intr-un “amestec” indivizibil, tactica s-a dezvoltat prin acesti factori, dezvoltindu-i, si in acelasi timp, s-a dezvoltat prin propriile ei acumulari si inovatii.