Autor: MASSIMO LUCCHESI
Tot ceea ce antrenorul trebuie să știe pentru a înlesni dialogul (legătura) între jucători
Atunci când iarba este tunsă, terenul de joc arată ca o tablă de șah.
Echipa care are mingea are misiunea de a o transfera pe acestă tablă de șah, iar în final, de a o introduce în poarta adversă.
Echipa adversă se opune cu toate liniile acestei circulații a mingii și caută la rândul ei să o recupreze.
Atât în faza ofensivă, cât și în cea defensivă, interveția asupra mingii (și a circulației acesteia dintr-un sector în altul) poate fi făcută individual, de exemplu, cel care conduce și driblează are o inițiativă individuală, sau mai mulți jucători care colaborează în funcție de principiile de joc comune.
Din punct de vedere tactic sarcina antrenorului este aceea de a dezvolta colaborarea dintre jucători în ambele faze astfel încât organizarea colectivă să susțină individul și să-i evidențeze abilitățile.
SPAȚIUL DE JOC ȘI CONEXIUNILE
Atenția antrenorului trebuie să fie îndreptată asupra colaborării dintre jucători și a combinațiilor care pot apărea între aceștia.
În realitate, nicio inițiativă individuală sau colaborare colectivă nu poate fi eficientă dacă nu se acordă atenție asupra spațiilor.
Efectuarea unui triunghi de pase este utilă dacă posesorul, colaborând cu un coechipier, reușește să transfere mingea în spatele adversarului.
Premiza fundamentală este ca antrenorul să poată distinge categoriile de spații: spațiu jucătorului, spațiul de joc și spațiul echipei (vezi figura).
În acest articol ne focalizăm atenția asupra spațiului de joc și analizei conexiunilor necesare pentru a transfera mingea dintr-un sector în altul.
Luând în considerare spațiul de joc (în imagine sus dreapta), necesitatea de-a lungul partidei poate fi aceea de a menține posesia în zona respectivă dar și de a face mingea să circule pe orizontală și pe verticală în zonele adiacente.
Orice circulație poate fi operată individual sau prin colaborarea între mai mulți jucători.
În ultimul caz, este foarte important ca jucătorii să știe să se raporteze (dispună) unul față de altul după principiile organizării geometrice.
Figurile geometrice (segment, triunghi, romb) facilitează dialogul între jucători și permit gestionarea balonului prin intermediul unor puncte de referință precise.
FUNCȚIILE JUCĂTORILOR ȘI DIALOGUL DIN TEREN
Indiferent de numărul de jucători (2,3,4, etc.) implicați în acțiunea care se desfășoară în zona respectivă și de forma geometrică (segment, triunghi, romb, etc), alegerile trebuie făcute de posesor și primitor.
Transmisia mingii (pasa) și mișcarea fără minge (marcajul, poziționarea în teren) sunt elementele ce trebuie îmbunătățite pentru ca acțiunea să nu se întrerupă.
JUCĂTORUL FĂRĂ MINGE
Indiferent de spațiul avut la dispoziție, mijlocul cel mai important de care dispune jucătorul fără minge este mișcarea (demarcarea).
Pentru a-și optimiza soluțiile, jucătorul fără minge trebuie:
- Să recunoască contextul jocului (minge acoperită / minge descoperită / unghiuri de pasă)
- Să analizeze contextul și să facă mișcarea care se impune
- Să-și optimizeze propria alegere (funcție) în raport cu un alt coechipier fără minge (asigură mai multe opțiuni pentru posesor)
Cel mai important: toate acestea trebuie făcute la timpul oportun!!!
Jucătorul fără minge se raportează la posesor îndeplinind următoarele funcțiuni:
- Comodino (când în interiorul segmentului care îl unește cu posesorul se mișcă pentru a deschide unghiul de pasă – deschide un dialog cu posesorul)
- Testimono (când în interiorul segmentului care îl unește cu posesorul se depărtează pentru a primi mingea)
Indiferent de funcția îndeplinită, jucătorul este defint ca perno când favorizează circulația mingii primind de la posesor și transmițând-o unui al-3-lea coleg.
Este denumit intermedio când este jucătorul central al unei figuri alungite formate din trei jucători.
În interiorul unui romb jucătorul fără minge poate, în raport cu distanța care îl separă de posesorul mingii, interpretează următoarele roluri:
- Sprijin (comodino)
- Susținere (comodino)
- Ajutor (comodino)
- Punct de referință avansat (testimone)
- Punct de referință retras (testimone)
- Opus (testimone)
JUCĂTORUL CU MINGEA
Posesorul mingii trebuie să aleagă, în funcție de mișcarea colegilor, cui îi pasează sau dacă finalizează acțiunea de unul singur.
În funcție de alegerea strategică efectuată, posesorul mingii poate opta pentru:
- deschiderea unui dialog (intră în combinații)
- să joace cum dorește (transmite lung, scurt, la bătaie)
- să finalizeze acțiunea
Jucătorul care transmite ultima pasă se numește prefinalizator (pasa decisivă= assist).
PASELE
În funcție de impactul strategic al pasei putem distinge trei tipuri:
- pasă de sprijin
- pasă transversală
- pasă decisivă
Pasa de sprijin este cea transmisă unui comodino, așadar deschide un dialog cu un coechipier, ajută la combinații pentru menținerea posesiei.
Pasa transversală este cea care nu deschide un dialog dar pune într-o poziție favorabilă un coleg, ajută la menținerea posesiei, la pregătirea unei acțiuni de atac.
Pasa decisivă este cea în urma căreia colegul care o primește finalizează acțiunea.
Pasele utilizate în procesul de menținere și pregătire pot fi:
- Așezare: pasa transmisă unui punct de referință retras cu scopul de a câștiga un timp și a duce mingea într-o zonă de unde se poate reîncepe acțiunea
- Deschidere: pasa medie-lungă în lateral pentru schimbarea direcției de joc
- Pasă lungă: cea care ca unic scop evitarea intercepției balonului de către adversari într-o zonă periculoasă pentru noi
- Pasa verticală: destinată unui punct de referință avansat, dezvoltă trecerea de la procesul de pregătire la cel de penetrare (vezi figura a-2-a de mai jos)
- Pasă dintr-o atingere: cea transmisă unui comodino sau unui perno; are scopul de a câștiga un timp de joc care deplasează adversarul obligându-l să facă alegeri care ne pot ajuta la dezvoltarea acțiunii de atac (vezi transmisiile 1, 2a, 2b din figura de mai jos)
Pase utile în penetrarea defensivei adverse:
- Transversală: pase (aeriană) care, în general, sunt transmise din zonele laterale către zona centrală, în apropierea careului advers
- Centrare: pasă (aeriană), de obicei orizontală, transmisă din zona laterală în raport cu suprafața de pedeapsă în interiorul acesteia, pentru finalizare. Trebuie să fie rapidă și să aibă o traiectorie optimă.
- Filtrantă: pasă în profunzime transmisă cu scopul de a servi un jucător demarcat în diagonală sau vertical
- Pasă peste linia defensivă: pasa transmisă în spatele liniei de fundași care îi surprinde avansând (după elasticul defensiv)
5. Pasă deviată înainte = sponda: pasă efectuată de un jucător aflat cu spatele la poarta adversă și care lansează un coechipier demarcat în profunzime, pe spațiul liber. Trebuie să fie precisă și la timp
6. Pasă zid, deviată înapoi = muro: pasă efectuată de un jucător aflat cu spatele la poarta adversă pentru un coechipier apărut din spate (din linia a-2-a); de obicei este scurtă și favorabilă șutului de la distanță
CERINȚE TACTICE
După cum am văzut MAI SUS, în subcapitolul JUCĂTORUL FĂRĂ MINGE, pentru a aduce mingea peste sau în fața liniei defensive adverse recurgem la forme geometrice simple sau la structuri geometrice complexe (derivate din formele geometrice simple).
Cerințele tactice principale ale jucătorului modern, necesare colaborării în interiorul structurilor de joc ar fi: abilități tehnice, inteligență tactică, rapiditate în alegerea soluțiilor de joc.
CONEXIUNILE TACTICE ÎN FAZA DE NON POSESIE
La fel ca și în faza ofensivă, colaborarea eficientă defensivă între jucători este fundamentală.
Și în acest caz jucătorii trebuie să știe să se raporteze între ei pentru a întrerupe liniile de pase care permit adversarului să construiască acțiuni.
O colaborare defensivă care trebuie dezvoltată dincolo de conexiunile orizontale, pe verticală cu scopul de a crea o organizare tip rețea în locul celei orizontale, pe linii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.