Blocul defensiv cu patru fundaşi – Comunicarea

Blocul defensiv cu patru fundaşi – Comunicarea

Odată ce jucătorii au înţeles mişcarea, , responsabilităţile de marcaj şi dublaj, a venit timpul să adăugăm comunicarea. Jucătorii trebuie să ştie care dintre ei pune presiune pe minge. Structura zonei respective este bazată pe cine este la minge. Dacă doi jucători atacă mingea , va rămâne un spaţiu periculos  neacoperit şi ceilalţi fundaşi nu vor şti care parte de teren trebuie apărată.

Fundaşul(D1) care atacă mingea  îşi face anunţată intenţia spunând “minge pentru ”!, D2  fiind fundaşul care îl dublează trebuie să spună şi el “minge pentru D1”. Numele jucătorului este strigat pentru a avea mai mare siguranţă. “Mingea mea ” sau “mingea ta”  poate să fie neclar de fiecare dată, deşi este mai bine decât să nu zică nimic. Când mingea este pasată repede de jucători, într-un exerciţiu rapid, jucătorii nu au timp suficient să se invite unul pe celălalt şi atunci cel mai simplu este să zică scurt “minge”.

Reţin că cuvintele folosite nu sunt aşa de importante ca şi sens. Dacă un mormăit este de neînţeles , într-o  situaţie de criză nu o poţi numi comunicare. În altă ordine de idei, dacă cineva va folosi cuvinte neînţelese, ele trebuie folosite de cât mai multe ori în antrenamente şi apoi în meciuri. Astfel de comunicare este făcută de jucătorul care îl dublează şi îl asistă pe fundaşul de la minge, în cât de puternică să fie presiunea făcută de el pe atacant, în ce direcţii să îl forţeze pe atacant să se mişte, sau să îl ajute cu încurajare de tipul “atacă-l”, “tatonezi” , „nu îi da centru”.

“Presează-l” este un termen care poate fi spus fundaşului care atacă mingea, pentru a face presing puternic şi să încerce să oprească adversarul să facă ceva pozitiv cu mingea. Această indicaţie îl ajută suficient pe primul fundaş, înţelegând că este dublat bine.

O altă indicaţie poate ă fie “închide culoarul” ceea ce înseamnă să aibă ca adversarul să nu paseze spre linia propriei porţi. De exemplu un atacant poate să fie demarcat pe culoar, spre poartă,şi dacă ar primi pasa pe culoar ar putea crea mari probleme.”Forţează mingea” , “forţează mijlocul” sau chiar „mă forţează” pot fi folosite ca termene de apărare.

“Strânge centrul” este  folosit pentru a forţa atacantul să folosească marginile , cât şi pentru a nu permite nimănui să primească în spatele fundaşului. Asta este folosită atunci când atacantul este în zona centrală şi nu poate şuta la poartă (este prea departe de poartă). Apărarea trebuie să fie compactă pentru că singurul  ajutor îl au de la propriul portar.

Prin ajutorul fundaşilor, recuperând si pasând la timp poate să fie al doilea ajutor pentru echipă, după comunicare. Apărătorii, fie că sunt fundaşi sau mijlocaşi, constant trebuie să intre n marcaj în „zona lor ”. Când un atacant se demarcă în zona altui fundaş, informaţia trebuie să fie promptă , de exemplu D3  zice, ” D2 ai grijă la 15” când  numărul 15 se demarcă în zona de acoperire a lui D2,sau D3 spune “D3 îl ţine pe 15” ascunzându-şi responsabilitatea de marcare a numărului 15.Jucătorii antrenaţi să comunice şi care nu îşi anunţă omul pe care îl marchează este probabil cu mintea în altă parte şi nu la marcajul pe care îl are de făcut.

Desigur, se folosesc cuvinte uzuale pentru apărare cum ar fi “fă pasul” sau ”ieşi” . Echipa nu trebuie să joace numai la offside pentru a comprima jocul, dar în cazul sistemului în bloc de apărare, blocul defensiv lucrează mai bine când este compact şi nu individual. Nu este bine c2 sau 3 jucători să facă afară şi unul sau mai mulţi să rămână în spatele lor.

Dacă echipa încearcă să iasă afară , este bine ca un jucător (fundaşul central)  să fie desemnat pentru a da semnalul de ieşire. Ieşirea se face normal doar după o respingere sau o pasă dată înainte.

Discuţiile şi comanda de ieşire afară, în general se dau în momentul în care adversarul este în posesie şi nu are posibilitatea de a pasa înainte(pasează înapoi). În acest caz orice jucător, preferabil fundaşii care nu participă la acea fază (sau chiar portarul) poate da semnalul de ieşire.

Altă comunicare poate fi exprimată la înălţimea  sau adâncimea faţă de fundaşul care îl dublează. Fundaşul care este la dublaj trebuie să îi spună colegului care se face  presing  direcţia în care să îl atace pe atacantul advers.

Toate aceste lucruri trebuie asumate în antrenament. Antrenorul în general trebuie să insiste, să fie aspru, să îi determine să vorbească între ei. Problema cea mai mare este cu jucătorii care nu sunt atenţi , nu îl ascultă.

Jucătorii nu vorbesc din mai multe motive. Un motiv este lipsa de încredere şi neînţelegerea. Dacă ei nu ştiu despre ce este vorba, ei nu au de ce să vorbească.

Jucătorii care nu sunt obişnuiţi să vorbească, nu vor vorbi dacă nu înţeleg cât de importantă este comunicarea între ei. Acest lucru se întâmplă in special între jucătorii tineri şi bătrâni. De multe ori jucătorul va spune ”de ce să vorbesc, el nu mă ascultă niciodată”.  Comunicarea este un drum cu doua sensuri şi antrenorul trebuie să fie poliţistul de la circulaţie.