Un fenomen obisnuit si frecvent in fotbalul nostru:
DEMISIA ANTRENORULUI DE FOTBAL
Este unul din fenomenele psiho-profesionale cele mai caracteristice perioadei de dupa ’89. Miscarea centrifuga a sistemului angajeaza oamenii inevitabil in aceeasi tendinta de fuga spre exterior! Spre in afara! Este si cazul antrenorilor de fotbal, care, in stresantul si conflictualul mediu al acestui sport, demisioneaza pe capete. Demisioneaza cu mult inainte de incheierea mandatului, al contractului sau al campionatului! “De-mi-sia” a devenit refrenul entuziast al galeriilor, al ziarelor si-al conducerilor de Club! Ea pare sa fie in prezent evenimentul cel mai asteptat si mai emotional al tuturor consumatorilor de fotbal! O demisie este intrevazuta cu mult inainte ca sa apara motive serioase pentru depunerea ei! “Se zice ca”, “se spune ca”, “se aude ca”, “din surse autorizate…”, reprezinta titlurile cele mai cautate ale publicului de fotbal. Dupa care, etapa de etapa, iminenta ei ocupa mai mult spatiu de presa si de interes public. Pina atinge punctul critic, cind antrenorul extenuat de amenintarea ce planeaza asupra lui, isi da, in sfirsit, demisia! Moment care produce o imensa descarcare printre oamenii Clubului, printre suporteri si, paradoxal, printre ziare si televiziuni! E implinirea asteptarii, e izbinda asteptarilor, e explozia care calmeaza spiritele…! Demisia cuiva, astazi, dintr-o functie oarecare si mai ales dintr-una fotbalistica, provoaca din partea tuturor o intima si indecenta satisfactie! O ascunsa placere, sadica, ce probabil mai atenueaza frustrarile si esecurile ce ne-ncearca pe fiecare la tot pasul! Ne pare foarte rau (dar ne bucuram) ca X si-a dat demisia. De ce ne pare rau si-ndeosebi de ce ne bucuram, Dumnezeu mai stie…
Cauzele demisiei
sint diferite! De cele mai multe ori ea se intimpla din cauza rezultatelor proaste. A primelor sau chiar a primului rezultat prost! Care-l determina pe Finantator sa decida scurt: “daca nici jocul urmator nu-l cistigi, liber”! “Eu te-am adus, eu te schimb, cu banii mei fac ce vreau…”! Psihologia labila si orgoliul il fac pe Conducatorul cu bani, care, pe deasupra, nu a avut pina-n prezent nici o tangenta cu fotbalul, sa-i impuna antrenorului demisia! Sa-l faca pe acesta sa plece singur! Absenta grupului care decide, a Consiliului sau a Comitetului si inlocuirea acestora cu Finantatorul majoritar, si prin aceasta omnipotent, favorizeaza autotarismul si abuzul de conducere. Antrenorul este “singur impotriva tuturor”, vorba bannerului din tribuna Giulestiului! Si este cu atit mai singur si expus, cu cit este mai nepregatit pentru relatia cu Patronul, cu Presa, cu Publicul, cu Stresul, cu Rezultatele negative, pentru ca, in genere, el este nepregatit pentru profesie si pentru aceasta noua faza a dezvoltarii societatii! El vine, de cele mai multe ori, direct de pe gazon si, la primul esec, cedeaza! Demisioneaza! Fuge! Plecarea ii este singura solutie si singura scapare de loviturile pe care i le aplica fotbalul! Antrenorii puternici si cu o anumita experienta, cei cu un anumit blindaj de cultura generala si profesionala au un psihic mai robust! Ei nu cedeaza la prima amenintare sau infringere! Rar de tot, mai demisioneaza cite unul, atunci cind “nu se mai poate”…!
Pentru ca,
totusi, trebuie precizat ca o demisie isi are si ea locul si rolul ei! Ea este necesara uneori! Cind lucrurile s-au incurcat rau de tot, cind prin plecarea ta consideri ca poti debloca energiile si rezultatele, atunci se cere sa te sacrifici! Este ceea ce se cheama o demisie de onoare! Pleci, ca sa salvezi echipa! Pleci la timp si nu prea tirziu! Fara sa dramatizezi, fara sa acuzi! Fara “circ”! Civilizat si professional!
Demisiile
sint de mai multe feluri! Reale, adica normale, logice si necesare! Pleci, pentru ca te-ai infundat! Pentru ca esti incompatibil cu echipa! Pentru ca esti in serie proasta! Apoi sint demisiile simulate! Cu alte cuvinte te faci ca pleci, dar nu pleci! O faci de frica! O faci dupa cite un esec, pentru ca sa amortizezi reprosurile si acuzele! Acest gen de demisii sint foarte practicate la noi, avind in vedere sentimentalismul care ne caracterizeaza!
Mai exista si demisiile-santaj! Urita expresie, dar adevarata! Antrenorul ameninta ca pleaca pentru ca nu si-a primit datoriile, pentru ca nu i s-au adus jucatori, pentru ca n-are conditii! Demisiile prin santaj sint uneori firesti intr-un fotbal ca al nostru, in care cei care conduc sint deseori amatori si incorecti!
Juridic
o demisie este un act unilateral! Ea apartine doar celui care si-o da! Ea nu trebuie si nu poate fi aprobata! In caz contrar, ea nu mai este o demisie! E o cerere de concediu! “Joaca de-a demisia este insa si ea o caracteristica a societatii noastre actuale! O expresie a “tranzitiei”!
Demisia este o problema serioasa! De onoare si de tarie de caracter, calitati pe care un antrenor e bine sa le aiba! Ea face parte organica din angajare! In momentul semnarii contractului, ar fi normal sa-i prezinti anticipat Patronului si demisia! In alb! Ca sa nu-i mai creezi probleme de constiinta atunci cind ii vine lui sa te dea afara…!
Prof. Ion V. Ionescu