LUCRĂRI SUPORT PREGĂTIRE FIZICĂ

Autor: LUNG REMUS – GABRIEL

Factorii care duc la oboseală și modalități de prevenire a supraantrenării în perioada pregătitoare la jucătorii de fotbal

CUPRINS

INTRODUCERE

1.2 Perioada pregătitoare, etape………………………………………………….1

CAPITOLUL I –FOTBAL

2.1Scurt istoric al fotbalului………………………………………………………4

CAPITOULUL II–CONCEPTELE TEORETICO METODOLOGICE

3.1Pregătirea fizică- Metode și obiective……………….……………………….6

CAPITOLUL III-OBOSEALA ȘI SUPRAANTRENAREA

4.1Cauze și metode de prevenire………………………………………………10

CONCLUZII………………………………………………………………….17

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………….18

 

PERIOADA PREGĂTITOARE, ETAPE

Antrenamentul este un proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu, gradat de adaptarea organismului la eforturile fizice, tehnico – tactice și psihologice intense cu scopul obținerii unor rezultate înalte în formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice.

Sub influența antrenamentului, organismul sportivului traversează mai multe nivele de adaptare determinate de o serie de factori obiectivi și subiectivi.

Cunoașterea acestor factori favorizează o dirijare competentă a antrenamentului.

Am ales această temă deoarece oboseala și supraantrenamentul sunt fenomene care trebuie atent monitorizate în perioada de pregătire a sportivilor.

Cele mai multe informații de care dispunem despre oboseală și supraantrenament se preocupă de ceea ce trebuie făcut după ce sportivii au trăit efectele negative ale programelor de pregătire solicitante. Stabilirea echilibrului dintre efort și refacere este un element important în crearea de programe eficiente de pregătire sportivă, de aceea respectarea unor principii în ceea ce privește periodizarea părții pregătitoare este benefică pentru toți cei implicați.

Perioada pregătitoare are trei etape și cred că este important să le amintesc în acest context:

ETAPA I de readaptare a organismului la efort poate dura 10-14 zile. Ea cuprinde: – verificarea stării de sănătate;

–  aprecierea capacității de efort;

– adaptarea treptată la efort a organismului.

Ca mijloace se recomandă:

– alergare de durată pentru dezvoltarea rezistenței generale, mărind distanța de parcurs;

– exerciții de forță generală executate cu viteză medie;

– exerciții de mobilitate articulară;

– jocuri.

1

Se recomandă ca volumul efortului să fie mic la început ulterior crescând treptat, intensitatea 50% din capacitatea maximă, puls 120 – 140.

ETAPA II de acumulare de bază este de 21-28 zile.

Ca sarcini amintim: – creșterea capacității de efort;

– dezvoltarea calităților motrice;

– exersarea procedeelor tehnice;

– repetarea deprinderilor tactice.

Alergările de durată, Fartlek, exerciții de mobilitate și jocuri (cu temă, amicale) sunt mijloacele acestei etape.

Intensitatea va crește progresiv 50% – 60% – 70% din capacitatea maximă, puls 160 – 170 -180. Volumul efortului va atinge apogeul la finalul acestei etape.

ETAPA III de intrare treptată în forma sportivă poate să dureze 14 – 21 zile.

Sarcinile acestei etape sunt:

– atingerea unui nivel superior de dezvoltare  a capacității de efort, al calitățiilor motrice;

– perfecționarea tacticii de joc;

– obținerea formei sportive treptat.

Iar ca mijloace amintim: – control medical;

– probe fizice, tehnico – fizice;

– alergare de durată;

– alergare cu intervale;

– alergare cu repetări;

– exerciții de forță;

– exerciții tehnico – tactice.

Volumul va scădea, dar rămâne la un nivel superior, intensitatea va fi ridicată, în zona mixtă și anaerobă, 70 – 80% cu puls 170/180.

Cu această etapă se încheie procesul început în timpul pregătirii de bază. Efortul de antrenament se reduce în timp, iar în ce privește intensitatea se introduce acel

2

procedeu în care faze mai intense alternează cu altele mai puțin intense (ondulatoriu) care caracterizează activitatea de antrenament în perioada competițională.

Așadar adaptarea organismului la efort este o etapă a pregătirii care corect abordată poate crea premisele unor performanțe viitoare.

3

CAPITOLUL I

SCURT ISTORIC AL FOTBALULUI

 

Fotbalul este un sport de echipă care se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare.

La începutul sec. al XXI – lea era jucat în peste 200 de țări, de peste 250 milioane de jucători fiind de altfel cel mai popular sport din lume.

Se joacă pe un teren dreptunghiular, cu o minge sferică, cu câte o poartă la fiecare capăt. Echipa are un portar, apărare, mijloc și atac. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta oponentului.

În 2004 FIFA (Forul mondial de conducere al fotbalului) a recunoscut că originile fotbalului se află în China, în urmă cu 2000 de ani. Chinezii jucau un sport asemănător numit ,,cuju”.

Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863, unde a primit denumirea de Association Football, pentru a nu fi confundat cu alte forme de fotbal.

FIFA s-a format în 1904 la Paris și la început cuprindea șapte țări: Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Olanda, Spania și Suedia.

În România jocurile cu mingea au existat încă din timpul romanilor.

În 1870 la Sulina jocul de fotbal era practicat de marinari străini.

În 1884 la Arad, primul teren de fotbal se numea  Emil Bădescu, iar în 1889 este adusă prima minge de fotbal din Elveția.

În 1899 – 1902 a fost înființat primul club de fotbal din Timișoara (de două ori pe săptămână tinerii practicau jocul).

Promotorul fotbalului românesc și creatorul primei echipe în București în 1904 a fost Marius Ghebauer (Sport Club Marius Ghebauer).

În 15 august 1899 are loc primul meci la Arad, iar la 2 noiembrie 1899 primul meci internațional: Atletic Arad – Poli Budapesta.

În 1909 – cupa anuală este câștigată de Colentina.

4

Echipa națională de fotbal a României își începe activitatea la 8 iunie 1922, la Belgrad câștigând împotriva Iugoslaviei 2-1.

La 20 mai 1923, comisia de fotbal a FSSR (Federația Societăților Sportive din România) este admisă la congresul de la Zurich ca membră FIFA. În anul 1924 România participă la prima Olimpiadă, la Paris.

În 1928 în cadrul Cupei Europei Centrale, România 4-2 cu Turcia la Arad și 1-3 cu Iugoslavia la Belgrad.

La 16 februarie 1930 ia naștere Federația Română de Fotbal (F.R.F.).

La nivel internațional, selecționata de fotbal a României a participat până acum la șapte campionate mondiale, cu cel mai mare succes la mondialul din 1994 când a jucat sferturi de finală.

La nivel de club Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și a jucat finala în 1989.

5

CAPITOLUL II

PREGĂTIREA FIZICĂ-METODE ȘI OBIECTIVE

 Antrenamentele tari, repetate și necontrolate pe o perioadă mai lungă, în care refacerea nu este completă, dar și din alte cauze (alimentație nerațională, stres, viață nesportivă) pot duce la instalarea unei stări de oboseală cronică numită și supraantrenament.

Când echilibrul homeostatic al organismului este instabil, organismul omenesc încearcă să –l restabilească. Regimul de pregătire trebuie să supună sportivul la stres, pentru a oferi stimulii de adaptare, alternând perioadele de lucru cu cele de odihnă. Este recomandat să se evite creșterile mari ale încărcăturilor. Dacă sportivii sunt supuși la stres fizic peste capacitățiile lor sau perioadele de odihnă neadecvate au ca rezultantă diminuarea capacității de adaptare la noul stres. Incapacitatea de adaptare sau supraantrenamentul sunt caracterizate de oboseală și lipsa refacerii după antrenamente.

Stimulul de supraîncărcare cu suprasolicitare musculară este indus de un microciclu de șoc și este similar oboselii acute. Supraexcitația este provocată de unul sau mai multe microcicluri intense sau de lipsa perioadelor de recuperare.

Oboseala favorizează instalarea hiperexcitabilității sistemului nervos marcată de agravarea indicilor fiziologici, consemnate în joc sub forma diminuării randamentului precum și prin: – greșeli în manevrarea mingii;

– slaba participare în activitățiile de antrenament;

– greșeli frecvente în plasarea pe teren;

– fofilări repetate de la acțiuni de amploare.

Încărcăturile de antrenament potrivite creează un grad de oboseală care micșorează temporar capacitatea funcțională a sportivului, care se adaptează la stimulul de pregătire pe parcusul procesului de refacere, ceea ce reînnoiește sursele de energie și le poate regenera dincolo de nivelele inițiale.

6

Aplicarea progresivă a unui stimul potrivit pe perioada fazei supracompensării va crește procesul atingerii vârfului de formă. Este însă destul de dificil de identificat momentul refacerii și faza supracompensării.

Sportivii se refac și răspund la pregătire în feluri diferite, chiar la încărcături de antrenament similare. Programele de adaptare trebuie reglate după diferențele subtile dintre sportivi. Jurnalele de pregătire și testare ștințifică pot genera date care să ne ajute în a crea programe după specificul individului.

Fotbalul, din punct de vedere fiziologic, reprezintă o activitate preponderent dinamică de intensitate variabilă, de la cea maximală și submaximală până la cea moderată, separate de pauze scurte când se crează posibilitatea revenirii parțiale a unor indici fiziologici spre valorile de repaus.

Pregătirea fizică este un factor al antrenamentului care se realizează pe baza unor principii, metode și mijloace speciale. Pregătirea fizică este un factor esențial al jocului de fotbal, și a apărut în fotbal odată cu jocul și și-a îmbogățit conținutul în paralel cu dezvoltarea acestuia.

Cerințele mereu crescânde ale fotbalului au determinat apariția unor metode noi de pregătire fizică:

• metoda antrenamentului funcțional și metoda antrenamentului cu intervale;
• circuitul, power – training ul, antrenamentul izometric, antrenamentul specific; pentru dezvoltarea calităților motrice sau a diferitelor grupe musculare.

În antrenamentul fotbaliștilor pregătirea fizică urmărește:

-perfecționarea și dezvoltarea calităților psiho-fizice în vederea stăpânirii acțiunilor corpului în cele mai dificile mișcări fără minge solicitate pe parcursul jocului;

– educarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice jocului de fotbal, în vedea stăpânirii mingii și a exercițiilor cu mingea;

– dezvoltarea calităților psihice ale sportivilor și în special a celor de voință și afective necesare depășirii dificultăților și greutăților obiective și subiective;

7

– adaptarea, perfecționarea și dezvoltarea capacităților funcționale ale organismului la efortul specific fotbalului – antrenamentul funcțional.

Jucătorul de fotbal trebuie să posede un bagaj valoros de calități motrice și o pregătire temeinică pentru a face față acestor solicitări, în condiții optime și fără repercusiuni.

Cu cât pregătirea fizică este ridicată la un nivel mai înalt, cu atât se pot asigura posibiltăți mai mari de însușire și îmbunătățire a tehnicii.

După sfera de cuprindere și prioritățile metodice în care este folosită pregătirea fizică, aceasta se împarte în:

a). pregătirea fizică multilaterală sau generală, constituie baza pregătirii fizice speciale, este o calitate – temporală a mișcărilor, care nu poate fi luată în discuție fără a face referiri și la alte caracteristici ale mișcărilor: tempoul – densitatea mișcărilor pe unitate de timp și ritmul – periodicitatea repetării fenomenului.

b). pregătire fizică specifică are la bază dezvoltarea capacități de efort specifice unei ramuri de sport, precum și a calităților motrice combinate și diferențiat implicate determinând randamentul specific.

Lipsurile în pregătirea fizică, ca urmare a unei slabe și necorespunzătoare instruiri, au următoarele consecințe:

• frânează însușirea procedeelor tehnice;
• îngreunează perfecționarea tehnicii;
• cauzează apariția greșelilor în executarea procedeelor tehnice deja învățate.

Pentru ca diagnosticul de supraantrenament să fie corect, în literatura de specialitate, se propun șase factori de luat în considerare:

1. o bună înțelegere a mecanismelor implicate în apariția supraantrenamentului;
2. identificarea exactă a elementelor diagnosticului;
3. stabilirea condiților de prevenire a supraantrenamentului;

8

4. dezvoltarea unor mijloace simple și eficiente de diagnosticare, care nu implică teste de laborator sofisticate și scumpe;
5. stabilirea valorilor bazale cu câteva săptămâni înainte de începerea pregătirii;
6. planificarea testării biochimice pentru anumite momente din zi, în condiții standardizate (dimineața, după/înainte de antrenament, seara).

În orice caz când organismul este suprasolicitat timp de câteva săptămâni, fără o perioadă de refacere adecvată, supracompensarea nu mai există.

Refacerea este un proces lent care este corelat de nivelul încărcăturii antrenamentului. Intervalul de timp pentru refacere depinde de sistemul energetic solicitat.

Refacerea activă este eliminarea rapidă a reziduurilor (acidul lactic) prin exerciții de refacere aerobe, moderate. Jogging-ul ușor, în primele zece minute, elimină 62% din acidul lactic, alte 26 de procente fiind eliminate în următoarele zece minute. O refacere activă de 10-20 de minute după fiecare antrenament de forță pare avantajoasă.

Odihna completă (pasivă) este o necesitate a tuturor sportivilor care au nevoie de zece ore de somn pe zi.

,, Pregătirea fizică înglobează un întreg sistem de măsuri care asigură o capacitate funcțională ridicată a organismului, prin nivelul înalt de dezvoltare a calitățiilor motrice de bază și specifice, valori optime ale indicilor morfofuncționali, stăpânire deplină a exercițiilor utilizate și o stare perfectă de sănătate’’

Adrian Dragnea – Antrenamentul Sportiv

Ed. Didactică și Pedagogică R.A. București 1996

9

CAPITOLUL III

OBOSEALA ȘI SUPRAANTRENAREA

CAUZE ȘI METODE DE PREVENIRE

Oboseala este o stare fizică și mentală caracterizată prin lipsa de energie și motivație.

Oboseala acută apare în timpul perioadelor mai scurte cu solicitare fizică și psihică constantă sau din cauza efortului îndelungat. Oboseala acută poate fi și rezultatul unei singure lecții de antrenament (mușchii suprasolicitați de efort). Aceasta este de scurtă durată, 1-2 zile sau mai puțin. Se caracterizează prin dureri musculare, somn agitat și răspuns puternic la alergogeni.

Oboseala cronică este o reacție a organismului la un plus de factori fizici și emoționali care produc o stare de epuizare.

Incapacitatea de adaptare sau supraantrenarea sunt caracterizate de oboseală și lipsa refacerii după antrenamente. Sindromul supraantrenamentului rezultă din microcicluri succesive foarte solicitante cu perioade de recuperare insuficientă. Această oboseală este de durată, câteva luni.

Complexitatea și gravitatea acestor simptome crește odată cu numărul lor. Simptomele asociate cu un stimul vor varia în funcție de intensitate.

Trei mari zone influențează supraantrenamentul: sistemul neuromuscular; sistemul metabolic și sistemul neuroendocrin.

În oboseala musculară, care poate apărea ca urmare a unor exerciții cu care sportivul nu a fost obișnuit sau a unor activități fizice riguroase, sportivul acuză adesea fatigabilitate (mușchi împietrit), care apare ca urmare a unui răspuns dureros și edematiat, datorită unui răspuns inflamator la nivel muscular cu creșterea concentrației de creatin kinaza cu un vârf la 48/72 ore. Aceste simptome dispar de regulă după câteva zile.

10

Cauzele oboselii musculare sunt:

– epuizarea fosfocreatinei din mușchi pentru eforturile anaerobe, alactacide și lactacide.

Prin reacția de refacere, organismul recupereză și umple din nou rezervele energetice până la nivelurile anterioare efortului. Refacerea fosfocreatinei se petrece în 30 de minute după un efort intens.

– scăderea glicogenului.

Refacerea acestuia necesită un timp îndelungat, chiar zile, în funcție de tipul de antrenament și alimentație. Pentru activitățile intermitente, tipic antrenamentul de forță cu intervale, de exemplu 40 de secunde efort – 3 minute repaus, refacerea durează două ore pentru 40%, 5 ore pentru 55%, 24 ore pentru 100%.

Dacă activitatea este continuă, acțiuni intense de anduranță, refacerea glicogenului durează: 10 ore pentru 60% și 48 ore pentru 100%.

Observăm că timpul de care are nevoie un sportiv pentru a reface rezerva de glicogen după o activitate continuă este de două ori  mai mare decât după o activitate intermitentă.

Glicogenul din ficat scade considerabil după un antrenament solicitant.

Rezervele de glicogen ale organismului sunt: glicogen muscular 300/400 g. și glicogen hepatic 150/200 g.

– scăderea glucozei circulante.

– scăderea aminoacizilor din sânge.

Ca modalități de prevenire ale oboselii amintim:

1. Mijloace naturale de refacere: – somnul (9/10 ore de somn noaptea);

– stilul de viață;

– chinoterapia sau odihna activă.

Mijloacele naturale de refacere nu necesită aparate sau modalități speciale.

2. Mijloace fizioterapeutice de refacere:

– masajul (manual sau electric) are beneficii în reactivarea circulației periferice, micșorează tensiunea musculară;

– electrostimulare și ultrasunete;

11

– balneo-hidroterapia;

– aeroterapia (cura de altitudine, oxigenoterapia, terapia aeroionizantă);

– reflexoterapia (presopunctura, acupunctura);

– reflexoterapia vagală, această tehnică stimulează sistemul vegetativ parasimpatic care reglează procesul de refacere a întregului organism prin excitarea sau inhibarea celulelor efectoare sau inervarea mușchiului neted și cardiac, glandelor și neuronilor gastrointestinali;

– chemoterapia (vitamine-B6, 12/15, antioxidante, vitamina H, D2, E combat oboseala, durerile musculare, favorizează metabolismul muscular);

3. Susținătoarele de efort.

Supraantrenamentul reprezintă forma cronică a oboselii patologice, care se încadrează în grupa nevrozelor la sportivi și reprezintă o perturbare a întregului organism.

Simptomatologia supraantrenamentului este variată: astenie fizică și psihică, scădere randament fizic și psihic, irascibilitate, apatie, insomnie, excitabilitate crescută.

Este recomandat să nu se ajungă în acest punct, de aceea prevenirea supraantrenării este foarte importantă.

12

Activități care pot conduce la supraantrenament

Greșeli în pregătire	Sportiv – stil de viață	Mediu social	Sănătate
Neglijarea refacerii	Durată insuficientă a somunului	Responsabilități familiale supracolicitante	Boală, febră mare
Solicitare mai mare decât capacitatea	Program zilnic neorganizat	Frustrare (familie, colegi)	Stare de vomă
Creștere bruscă a încărcăturii de antrenament după pauze prelungite (odihnă, boală)	Fumat, consum de alcool, cafea	Instabilitate profesională	Dureri stomacale
Volum mare al stimulilor de înaltă intensitate	Condiții de trai inadecvate	Acțiuni profesionale stresante
	Certuri cu colegii	Activități emoționale excesive ( TV, muzică zgomotoasă
	Alimentație deficitară	Certuri în familie în legătură cu implicarea în sport
	Supraexcitarea sau viață agitată

13

Supraantrenamentul scade capacitatea de efort și performanța. Dacă intervalul dintre antrenamentele intense este mai lung, organismul poate să își refacă sursele energetice.

Supracompensarea se referă în cea mai mare parte, la relația dintre efort și refacere ca baze ale stimulării fizice și psihologice.

Intensitatea pregătirii contribuie mai mult decât durata la supraantrenament; așadeci slăbirea intensității pregătirii sau menținerea aceluiași volum va minimiza efectul de supraantrenament.

Pregătirea eficientă necesită așadar angajarea unor factori constanți și permanenți de refacere. Aceasta facilitează revenirea după antrenament și mențin o stare de capacitate fizică și psihologică ridicată.

Mijloacele permanente de refacere ar trebui să includă:

• alternarea rațională a efortului cu refacerea;
• încercarea de a elimina factorii de stres sociali;
• o atmosferă calmă, optimistă în echipă;
• o dietă rațională;
• odihnă activă, activități sociale plăcute;
• monitorizarea permanentă a stării de sănătate a sportivului.

Sportivii trebuie să își monitorizeze activ refacerea, zilnic și săptămânal. Monitorizarea zilnică se face prin jurnalul de antrenament; dietă; streching; utilizarea saunei, băilor alternative.

Monitorizarea săptămânală include cel puțin o zi de refacere activă și masaj de trei ori pe săptămână.

Este importantă comunicarea dintre antrenor și jucător. Dacă  la întrebarea        ,, cum te simți azi?” răspunsul este ,, am picioarele grele și înțepenite” înseamnă că sportivul nu s-a adaptat la încărcătura de antrenament din ziua precedentă.

Variațiile în greutate cu un kilogram în plus sau în minus în răstimp de 24 de ore indică o refacere normală.

14

Peste această limită acumulările sau pierderile sugerează fie o încărcătură de antrenament ușoară fie una care impiedică o revenire adecvată.

Măsurarea F.C. (frecvența cardiacă) dimineața în repaus este un indicator fiziologic al refacerii. O diferență de opt bătăi pe minut între F.C. în repaus culcat, cu supinație, și ortostatic reprezintă o refacere slabă, semnalând faptul că pregătirea trebuie modificată.

Pentru realizarea acestui ciclu (periodizare, pregătire, monitorizare, refacere) este nevoie de multe informații dar și de o capacitate de prelucrare și interpretare superioară. Conceperea ciclurilor de pregătire au la bază un cumul de condiții necesare adaptării organismului în direcția dorită:

a). asigurarea unor raporturi corecte între lecțiile cu eforturi de intensitate maximală, submaximală, medie și scăzută, pentru ca pe de o parte să asigure organismului stimulii la care să se adapteze, iar pe de altă parte să se creeze și condițiile necesare proceselor de refacere;

b).corelarea în cadrul mezociclurilor a microciclurilor ,, de efort” cu cele ,,de restabilire”;

c).corelarea optimă în cadrul microciclurilor a lecțiilor cu obiective specifice, care să permită realizarea întregului conținut al componentelor antrenamentului;

d).corelarea optimă a diferitelor metode în lecții mezocicluri și microcicluri;

e). dirijarea optimă a capacității de efort, a proceselor de restabilire și adaptive pe seama aplicării unui complex de mijloace specifice și asociate (psihoterapice, farmacologice, dietă, metode de antrenament, mijloace tradiționale și netradiționale).

Mulți sportivi și specialiști în pregătire sportivă sunt preocupați de efectele negative ale supraantrenării asupra performanțelor sportive.

Pentru a prevenii supraantrenarea, trebuie să acordăm maximă atenție supracompensării, perioadei de refacere a combustibililor energetici utilizați în fotbal precum și metodelor de monitorizare a pregătirii.

15

Putem afirma cu tărie că fotbalul este un fenomen complex în care pregătirea, sub toate aspectele ei, are o importanță covărșitoare în obținerea de viitoare performanțe.

16

CONCLUZII

Cu siguranță activitatea preparatorului fizic în România a căpătat în ultimul timp un loc mai important decât în trecut.

A fi preparator fizic înseamnă să cunoști activitatea cu particularitățile și constrângerile sale la nivel fizic, tactic, tehnic, mental. Înseamnă de aseamenea să integrezi limitele pregătirii fizice, competențe suplimentare (să fii capabil să evaluezi intensitatea meciului, intensitatea antrenamentelor, condițiile de joc, timpul de recuperare necesar) și totul pornind de la cunoștințe și de la experiență.

,,Este vorba de asemenea, să ști să analizezi dacă o victorie, un meci nul, o înfrângere sunt într-adevăr o victorie, un meci nul sau o înfrângere. În ceea ce mă privește eu constat că la ultimele trei meciuri ale noastre s-au făcut progrese la nivel fizic. Și fără îndoială, aceste progrese ne vor conduce în zilele și săptămânile următoare la victorii.”

 Duverne

(pregătitor fizic Olympique Lyonnais)

17

BIBLIOGRAFIE

1. Dr. Tudor O. Bompa. Teoria și metodologia antrenamentului – periodizarea.
2. Univ. Dr. Tudor O. Bompa, Michael C. Carrera. Periodizarea antrenamentului sportiv.
3. Cornel Popovici. Pregătirea fizică a fotbalistului.
4. Fotbal 13.
5. Fiziologie și ergofiziologie.
6. Curs de dirijare a antrenamentului sportiv.
7. Academia EDU.