Secundul

Din punctul meu de vedere, in Romania, aceastei categorii de tehnicieni i se acorda putina importanta de catre conducatorii cluburilor, presa si implicit spectatori. Ba de fapt, daca stau sa ma gindesc, cind lucrurile merg prost si sint necesare masuri care sa arate suporterilor ca exista interes la club, li se da foarte mare importanta, fiind urgent sacrificati.

In general, antrenorii secunzi ar trebui sa fie mina dreapta, oamenii de incredere, ajutoarele profesionale ale antrenorului principal (allenatore).

Sa vedem care ar fi aspectele hotaritoare in selectia acestora:

1. competenta profesionala in directia cel putin unui factor de antrenament (fizic, tehnic, atac-aparare)

2. corectitudine-sinceritate ca trasatura dominanta a caracterului

Exista cazuri (nu putine), cind secundul asteapta (provoaca) debarcarea principalului pentru a-i lua postul si a deveni “mister”. Nu ar trebui sa ne mire pentru ca si fotbalul este o padure care nu poate exista fara uscaturi. In anumite cazuri acestia au legitimitatea de a continua munca antrenorului principal, dupa plecarea acestuia, cunoscind cel mai bine structura, procesele, cultura si politica clubului. In urma unei astfel de situatii a cistigat Vicente de Bosque Liga Campionilor cu Real Madrid.

Rolul secundului este unul deosebit de important in viata echipei, in special in relatia dintre principal si jucatori.Trebuie sa fie o perinita-tampon, un liant intre judecata ”allenatorului” si gindirea jucatorilor. Deseori se intimpla, si asa si trebuie, ca jucatorii sa se confeseze secundului pentru ca vocea lor sa ajunga la “allenator”. Acesta trebuie sa aiba abilitatea de a filtra si a analiza toate informatiile primite cu scopul pastrarii unei atmosfere sanatoase in cadrul grupului. Atentie : nu trebuie ascunse niciodata principalului probleme care se pot acutiza in timp ducind la deteriorarea relatiilor dintre acesta si jucatori, cum ar fi izbucnirile nervoase si intaritarea coechipierilor din partea unui jucator care este mai mult rezerva. Primul care discuta si explica deciziile staff-ului tehnic este secundul iar abia apoi, daca mai este cazul, fotbalistul va avea discutii cu “allenatore”.

Asadar a fi secund nu este foarte usor: esti “complicele” principalului si in acelasi timp fratele mai mare al jucatorilor, omul in care acestia trebuie sa aiba incredere 100%. Totul va decurge normal atita timp cit fiecare isi va respecta sarcinile si competentele.

Sigur aceste competente trebuie trasate de la inceput de catre antrenorul principal. Acesta stabileste niste reguli de comportament in cadrul grupului iar primii care asigura respectarea acestora vor fi capitanul echipei si antrenorul secund. De exmplu, nu trebuie sa fie nici o diferenta privind seriozitatea si disciplina dintr-o sedinta de pregatire condusa de principal sau una condusa de secund. Fiecare are rolul si personalitatea sa in interiorul grupului iar aceasta trebuie permanent imbunatatite pentru a se bucura de consideratia tuturor.

In acelasi timp asistentul nu trebuie sa fie genul “Yes man”, tipul care nu-si expune parerile personale aflate in contradictie cu cele ale principalului de frica sa nu-l supere pe acesta. Trebuie sa aiba opinii si idei constructive pe care sa le discute si sa le disece impreuna cu acesta, toate in directia idealizarii relatilor interumane si de joc ale echipei. Trebuie sa aiba personalitate, atitudine pozitiva, sa transmita incredere si entuziasm, sa fie respectat datorita abilitatilor si competentelor sale profesionale. Trebuie sa  isi asume decizii si responsabilitati atunci cind diferitele situatii din viata unei echipe o cer. O multime de “trebuie” dupa cum vedeti.

In zilele noastre, in mod normal, la o echipa profesionista, antrenorul principal are in stafful sau minim doi antrenori secunzi, antrenor pentru pregatirea portarilor, preparator fizic, maseuri, medic, nutritionist, psiholog sportiv. Marea performanta nu mai permite crearea unei echipe invingatoare si convingatoare fara a avea minim, o astfel de structura organizationala, la nivelul compartimentului tehnic.

Prof. Ciprian Urican